Bulacu - afaceri imorale, dincolo de limita legii

Scos basma curată de prefectul Petre Ungureanu din evidenta situaţie de incompatibilitate în care se afla când, prin societatea la care este acţionar, făcea „livrări spontane” de geocompozit şi terasin către RAJDP, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, democrat-liberalul Romulus Bulacu continuă afacerile cu unităţi aflate în subordinea instituţiei din conducerea căreia face parte. Firma Minet SA are în derulare contracte cu societatea CET Govora, lucru confirmat chiar de managerul general Mihai Bălan. Mai multe decât atât, pe Bulacu se pare că-l doare exact în cot de recomandarea făcută de conducerea centrală a PDL, care în urma Colegiului Director de la sfârşitul lunii mai a adoptat o rezoluţie prin care le interzice democrat-liberalilor ce deţin funcţii publice să facă afaceri cu statul, ei fiind obligaţi să aleagă între aceste două calităţi. Mai mult, Bulacu visează cu ochii deschişi şi la şefia PDL Vâlcea, mizând pe sprijinul primarilor pe care-i momeşte cu promisiuni deşarte, dar este primul care încalcă regulile jocului impus de la Centru. Abonat la mierea banilor publici, vicele Bulacu are încrengături de afaceri duse dincolo de limita legii şi fără pic de moralitate.

Autor Nicoleta Chera - editor / Citeste articolul complet

Persu: „Locul lui Buican este la periferia politicii vâlcene!”

Dumitru Persu, secretarul executiv al social-democraţilor vâlceni, este de părere că activitatea politică a vremelnicului lider al Organizaţiei Judeţene a Partidului Naţional Liberal Vâlcea, deputatul Cristian Buican se poate rezuma la doar câteva cuvinte: „apă de ploaie”. Dumitru Persu consideră că, în scurt timp, liberalii autentici îl vor trimite pe Buican exact unde-i este locul: „la periferia politicii vâlcene”. În ceea ce priveşte o posibilă candidatură a deputatului Buican la preşedinţia Consiliului Judeţean Vâlcea, Persu afirmă categoric: „Nu are nicio şansă!”.

Autor Nicoleta Chera - editor / Citeste articolul complet

CET Govora va prelua Mina Alunu

Locuri de muncă salvate pentru 500 de mineri. Managerul general Mihai Bălan a declarat, la sfârşitul săptămânii trecute, că preluarea minei se va realiza până la 15 septembrie. Conducerea companiei vâlcene preconizează o creştere a producţiei la 1,4 milioane tone cărbune şi intenţionează scăderea preţului gigacaloriei.

Autor Alina Parvu - editor / Citeste articolul complet

VICTORiE pentru TNL Vâlcea

Victor George Popescu este noul lider al Tineretul Naţional Liberal Vâlcea. Alături de echipa sa, noul preşedinte îşi propune ca obiective promovarea a cât mai multor tineri pe listele de candidaţi la Consiliile Locale, Municipale, Judeţene precum şi în forurile de conducere ale PNL Vâlcea, constituirea unor Birouri Politice Locale ale TNL la nivelul fiecărei localităţi, şi acolo unde este posibil, la nivelul fiecărei secţii de votare, realizarea a numeroase evenimente cu impact local, judeţean, naţional şi promovarea a cel puţin două persoane din cadrul TNL Vâlcea în forurile de conducere naţionale ale TNL. 133 de tineri liberali i-au acordat consilierului judeţean votul de încredere la alegerile care au avut loc la sfârşitul săptămânii trecute, fiind convinşi că obiectivele îndrăzneţe pe care noul preşedinte le-a propus pot deveni realizabile.

Autor Nicoleta Chera - editor / Citeste articolul complet

Afacerişti privilegiaţi

Consilierii locali râmniceni vor decide în şedinţa de la începutul acestei săptămâni prelungirea contractului de închiriere la ştrandul din Ostroveni firmei administrate de Dan Ploscă, dar şi majorarea tarifului la 2 lei/oră în parcarea de la Mall. Cele două hotărâri ce urmează să primească votul aleşilor locali vin în urma solicitărilor făcute de administratorii societăţilor Magic Tic Tac, respectiv River Plaza Mall.

Autor Lavinia Stoian - editor / Citeste articolul complet

 

MISS Jurnal Valcean
Cine doriti sa fie Miss Jurnal Valcean?
MIRICA LUIZA


Vezi rezultate
Version 2.08