CET Govora va prelua Mina Alunu

conducerea companiei vâlcene preconizează o creştere a producţiei la 1,4 milioane tone cărbune şi intenţionează scăderea preţului gigacaloriei
 
• locuri de muncă salvate pentru 500 de mineri

 

Cariera Alunu va fi preluată de CET Govora. Managerul general Mihai Bălan a declarat, la sfârşitul săptămânii trecute că, preluarea minei se va realiza până la 15 septembrie.

 

Capacitate de producţie mai ridicată 

Mihai Bălan, directorul general al societăţii CET Govora, a menţionat că intenţionează ca după preluarea Minei Alunu capacitatea de producţie să crească de la 1,1 milioane tone de cărbune pe an la 1,4 milioane tone.  „Zilele trecute am început discuţiile pentru eventuala preluare a unei cariere de cărbune, practic să creăm un centru energetic. Ieri (nr – 26 august 2010) au fost discuţii şi la Ministerul Administraţiei şi Internelor şi la Ministerul Economiei. În principiu, s-a stabilit ca CET-ul să preia Cariera Alunu, cu o producţie de 1,1 milioane tone cărbune. Ţinând cont de faptul că SNLO a pierdut unul dintre marii consumatori, CET Braşov, practic, Berbeştiul a rămas cu o capacitate trunchiată. Suntem singurul consumator de cărbune din zonă şi atunci, s-a făcut o analiză şi s-a stabilit ca SNLO să închidă Cariera Berbeşti şi să rămână în funcţiune decât Cariera Alunu. La discuţiile de la Ministerul Economiei am solicitat ca această Carieră Alunu să fie preluată de CET, practic să formăm al IV-lea Complex Energetic alături de Craiova, Rovinari şi Turceni, lucru care, în principiu, s-a aprobat. Miercuri încep discuţiile pentru preluare, termenul de finalizare este 15 septembrie. În aceste condiţii se elimină orice suspiciune legată de faptul că CET-ul va trece pe gaz şi nu va mai funcţiona pe cărbune. Prin această preluare arătăm că, de fapt, funcţionarea viitoare a CET-ului va fi pe cărbune, neexcluzând o eventuală extindere şi o dezvoltare pe gaze dar, numai în zona producerii de energie electrică”, a declarat Mihai Bălan. Managerul general al CET Govora a subliniat faptul că ridicarea capacităţii de producţie va determina şi o siguranţă a locurilor de muncă: „Nu se va mai pune problema disponibilizărilor şi nici a şomajului tehnic. Am stabilit cu cei de la SNLO, ca, în cazul în care va fi nevoie de o cantitate suplimentară de cărbune să am acces şi la altă mină de la ei”, a mai spus directorul vâlcean. 

 

Preţ scăzut al gigacaloriei

Un alt obiectiv realizabil în opinia directorului Mihai Bălan îl reprezintă un preţ mai scăzut al gigacaloriei: „Scopul meu declarat este foarte clar: să cobor preţul gigacaloriei pe cărbune ca să avem un avantaj. Va trebui să asigurăm carierei respective un câmp de lucru pe o perioadă cât mai lungă pentru că în momentul de faţă ei stau prost cu frontul de lucru. Într-un fel îţi poţi face calculele când ai un câmp de exploatare de patru ani şi altfel pentru o lună”, a declarat directorul Bălan. Potrivit declaraţiilor acestuia, în următoarea perioadă se vor lua în discuţie şi exproprierile din zonă, situaţia fiind rezolvabilă.

 

Se menţin subvenţiile pentru populaţie

Potrivit afirmaţiilor directorului Mihai Bălan subvenţia pentru gigacalorie nu dispare în acest an, căutându-se soluţii pentru sprijinirea în continuare a familiilor cu venituri reduse: „Sunt discuţii care probabil, se vor finaliza săptămâna viitoare. Pe 2 septembrie este o întâlnire la Ministerul Administraţiei şi Internelor, întâlnire interministerială cu toţi factorii de decizie şi există o propunere şi probabil se va valida, ca în continuare să se acorde subvenţia pentru gigacalorie şi pentru această iarnă. În aceste condiţii, preţul gigacaloriei către populaţie nu o să crească. A fost o panică în toate oraşele, nu numai în Râmnicu Vâlcea. Au fost foarte multe cereri de debranşare, dar lucrurile s-au stabilit, în sensul că se acordă în continuare subvenţie pentru anul viitor. Se va face o analiză pentru găsirea unei alte formule ca ajutor de stat pentru populaţia care este defavorizată din punct de vedere al salariilor”, a precizat Bălan. Managerul vâlcean a subliniat faptul că în perioada următoare se vor elibera şi sumele care sunt alocate pentru POS-ul de mediu, CET Govora având o alocare de 56 milioane de euro pentru realizarea condiţionărilor de mediu: „Până la 1 octombrie toată documentaţia pentru POS-ul de mediu de va înainta la Bruxelles şi se va intra în linie dreaptă şi cu această finanţare. În aceste condiţii cifra de afaceri o să ne crească, siguranţa consumatorilor în speţă, Oltchimul şi USG-ul, o să fie mult mai bună şi nu în ultimul rând, a populaţiei. Bineînţeles, o siguranţă şi a preţului este foarte importantă, mai ales în această perioadă”, a concluzionat managerul general al CET Govora.

 

„Scopul meu declarat este foarte clar: să cobor preţul gigacaloriei. Va trebui să asigurăm carierei respective un câmp de lucru pe o perioadă cât mai lungă pentru că în momentul de faţă ei stau prost cu frontul de lucru… Intenţionăm creşterea capacităţii de producţie de la 1,1 milioane tone de cărbune pe an la 1,4 milioane tone. Nu se va mai pune problema disponibilizărilor şi nici a şomajului tehnic” - Mihai Bălan, manager general CET Govora SA

 

 

 

 

Autor Alina Parvu - editor / Comenteaza acest articol / Trimite unui prieten / Trackback



  • cat 30 August, 2010 8:22

    la calitatea carbunelui va ganditi cand preluati cariera oltet ?

COMENTARIUL TAU

 

MISS Jurnal Valcean
Cine doriti sa fie Miss Jurnal Valcean?
MIRICA LUIZA


Vezi rezultate
Version 2.08