Deputatul Buican - noul lider al PNL Vâlcea

Liberalii vâlceni au votat pentru schimbare. Cu o victorie muncită şi având alături o echipă unită, deputatul Cristian Buican a preluat şefia liberalilor vâlceni. După opt ani la conducerea PNL Vâlcea, senatorul Emilian Frâncu se vede nevoit să predea ştafeta mai tânărului său coleg de partid. Discursul echilibrat, respectul şi încrederea colegilor, l-au propulsat, pentru următorii patru ani, pe Buican, în fotoliul de preşedinte al liberalilor vâlceni. “Putem mai mult şi putem mai bine! Pentru asta trebuie să gândim politica altfel”, a afirmat Buican care a obţinut 503 voturi, în timp ce contracandidatul său Emilian Frâncu doar 345.

 

“Putem mai mult şi putem mai bine!”

Deputatul Cristian Buican a insistat, în discursul său, pe ideea de a gândi politica altfel. “Putem mai mult şi putem mai bine” a fost fraza repetată obsesiv de noul lider al PNL Vâlcea şi întâmpinată cu ropote de aplauze de sute de susţinători. Deputatul vâlcean a subliniat faptul că intenţionează să transforme Organizaţia Judeţeană a PNL Vâlcea într-un loc al colaborării şi prietenei, iar transparenţa va caracteriza acţiunile sale viitoare. Buican s-a declarat convins că PNL va reveni la putere în administraţia publică naţională şi locală şi a declarat că va negocia cu adversarii, dar că singurii săi prieteni politici vor rămâne colegii de partid: „Nimic nu-l sperie mai mult pe adversar decât gruparea noastră sinceră în jurul principiilor liberale. Astăzi, avem ocazia să punem punct unei perioade şi să dăm startul altei etape, pentru că eu cred că putem mai mult. Putem mai mult şi mai bine. Nu ne împiedică nimic să facem din această organizaţie un loc al colaborării şi al prieteniei, bazate, amândouă, pe încredere şi pe preocupare pentru soarta celuilalt. Putem fi mai solidari şi vom fi mai solidari unii cu ceilalţi. Este nevoie nu de mai multă, ci de întreaga transparenţă de decizie, de transparenţa acţiunilor politice, de transparenţa deciziilor şi a situaţiilor financiare, a celor de efectiv…  Eu ştiu că putem mai mult în acest sens şi mă oblig, aici, să deschid această organizaţie în faţa membrilor săi. Mă alătur vouă în a le mulţumi tuturor celor care i-au coordonat pe liberalii români şi pe liberalii vâlceni de-a lungul timpului. Mă gândesc la ei ca la nişte oameni care au făcut istoria acestui partid în România şi în judeţul Vâlcea. De prezenţa multora dintre ei ne bucurăm ori de câte ori luăm o decizie grea în PNL, de inspiraţia şi de înţelepciunea lor. Dar nimeni nu are voie să fie mulţumit doar cu trecutul, fără un angajament, clar, important, în viitor. Noi vrem mai mult şi putem mai mult. Vrem să ne modernizăm activitatea şi ne vom moderniza activitatea. Vrem să ne înmulţim numărul membrilor şi al susţinătorilor şi ne vom mări numărul acestora. Vrem să revenim cât mai curând în administraţia publică naţională şi locală şi vom câştiga această putere împreună. Eu cred în voi toţi ca în nişte luptători care ştiu că războaiele politice nu se încheie niciodată. Noi trebuie să învăţăm imediat să discutam mai mult, mai aplicat şi mai cu efect, în interiorul partidului, ceea ce avem de discutat. Cu adversarii politici negociezi tot timpul şi a închide un canal de comunicare cu vreunul dintre ei este o mare greşeală. Eu nu sunt prieten politic cu nimeni altcineva decât cu voi şi nu voi închide canelele de comunicare nici cu cel mai mărunt partid de la Vâlcea. Pe viitor putem mai mult. Putem să ne apărăm partidul mai bine şi mai ferm. Putem negocia orice cu adversarii noştri politici, mai puţin treburile noastre interne, de partid. Putem comunica cu oamenii de afaceri, cu oamenii de cultură şi cu alte personalităţi locale, mai coerent şi mai clar, dându-le mai multe ocazii să se laude cu noi şi mai puţine ocazii să se dezică de noi. Putem să gestionăm mai bine programul de evenimente publice şi de acţiuni publice, în comunităţi, pentru a ţine electoratul în priză. Totul este să vrem mai mult de la această organizaţie, de la liderii ei, în principal, nu să ne mulţumim cu ce vine de la sine, ca apa pe Olt.  Nu cred că ne stă ceva în cale, dacă vrem mai mult. Nu cred că ne stă ceva în cale, dacă vrem mai bine. Am trăit împreună, în aceşti ani, o serie de evenimente care ne-au arătat că schimbările se produc atunci când oamenii acţionează, vrând mai mult bine de la viaţă. Împreună vom vrea mai mult şi vom putea mai mult în politica vâlceană”, a declarat Cristian Buican.

 

“Forţă şi unitate prin continuitate!”

Sloganul cu care senatorul Emilian Frâncu a încercat să obţină un nou mandat la conducerea PNL Vâlcea s-a dovedit a fi neinspirat. Colegii săi de partid nu i-au acordat voturile necesare pentru un nou mandat la conducerea PNL. Programul lui Frâncu: „PNL Vâlcea - 30%”, rămâne doar istorie. Frâncu le-a propus colegilor săi să obţină la nivel de judeţ un scor de peste 30% la alegerile prezidenţiale, în aşa fel încât Crin Antonescu să devină preşedintele României. PNL-ul să revină la un scor de 30% la Râmnicu Vâlcea, împreună cu noul BPT, să elimine în organizaţii asperităţile şi să refacă rapid, la Vâlcea, unitatea partidului, să schimbe sistemul de alianţă la nivel de Consiliu Judeţean, sprijin pentru Liga Aleşilor Locali, să câştige alegerile pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Vâlcea. Frâncu nu a omis să-i amăgească cu noi promisiuni pe colegii săi de partid: „Voi face tot posibilul ca, în calitatea mea de membru al Biroului Politic Central, să propun, de la Vâlcea, la iarnă, când vom reveni la guvernare, în structurile ministeriale, vâlceni, cu precădere dintre colegii care se vor remarca în comisiile profesionale la nivel central şi judeţean”, afirma senatorul vâlcean. Frâncu le-a mulţumit colegilor pentru încrederea pe care i-au acordat-o timp de 8 ani şi despre progresele pe care organizaţia le-a înregistrat de-a lungul timpului : „A fost o perioadă în care, împreună, am reuşit să facem ca Partidul Naţional Liberal să devină o forţă politică de temut în judeţul Vâlcea. Nu este uşor să conduci un partid de elite, cum este PNL-ul…. Dacă în anul 2000, când am fost ales la conducerea organizaţiei, aveam la toate alegerile rezultate în jur de 6%, acum avem tot timpul scoruri de 20-27%, fiind constant pe harta PNL, între primele 10 judeţe din ţară. Avem acum doi parlamentari, ne-au lipsit doar 530 de voturi pentru a-l avea pe al treilea, 10 consilieri judeţeni, 9 consilieri municipali şi 343 de consilieri locali, 35 de primari şi 27 de primari, ceea ce face ca PNL să fie un partid respectat în judeţul Vâlcea. Toate aceste lucruri nu s-au obţinut de la sine, ci a trebui să luptăm împreună, ani buni, în care s-a format o echipă şi s-a practicat o conducere performantă, apreciată chiar şi de adversarii politici. O singură ţintă nu am reuşit încă să ating, chiar dacă de două ori am ajuns extrem de aproape de ea: să propulsez, din partea PNL, un preşedinte de Consiliu Judeţean. Pentru a ne realiza acest obiectiv mi-am depus candidatura pentru încă un mandat la conducerea PNL Vâlcea”, rostea Frâncu, fără a fi suficient de convingător pentru colegii de partid.

Autor Nicoleta Chera - editor / Comenteaza acest articol / Trimite unui prieten / Trackback



Nu exista nici un comentariu.

COMENTARIUL TAU

 

MISS Jurnal Valcean
Cine doriti sa fie Miss Jurnal Valcean?
MIRICA LUIZA


Vezi rezultate
Version 2.08