Fonduri pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea

• potrivit directorului CAS, Rodica Mărgineanu valoarea serviciilor realizate de SJU Vâlcea şi rămasă nedecontată în limita contractului este de 2.026.437 lei, ca urmare a stingerii creditelor de angajament aferente anului 2010, sumă care va fi alocată în luna decembrie

 

Rodica Mărgineanu, directorul Casei de Sănătate Vâlcea, a declarat că în anul 2011 CNAS a alocat prin fila de buget nr. NLD 3773/31.05.2011 pentru contractarea serviciilor medicale spitaliceşti suma de 91.205.000 lei, din care suma contractată de Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea este de 56.967.810 lei, iar suma contractată cu Spitalul de Obstetrică Ginecologie Rm.Vâlcea până la data comasării cu Spitalul Judeţean de Urgenţă este de 4.598.520 lei. Potrivit afirmaţiilor directorului CAS Vâlcea, valoarea contractului pentru anul 2011 cu Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea, reprezintă 93,93% din suma minimă posibil de contractat pentru secţiile de acuţi stabilită conform actelor normative în vigoare emise de Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Rodica Mărgineanu a mai subliniat faptul că, numărul cazurilor contractate pentru fiecare secţie în parte a fost stabilit în raport cu oferta furnizorului privind estimarea numărului de pacienţi posibil de internat pentru anul în curs, în raport cu numărul de paturi contractate (planul naţional de paturi stabilit de Ministerul Sănătăţii), cu indicele mediu de utilizare a paturilor în anul 2010 (297,7 zile), cu durata medie de spitalizare în secţiile de acuţi în anul 2010 la nivel naţional (6,65 zile), în limita bugetului alocat. Oferta furnizorului de servicii medicale pentru anul 2011 la secţiile neonotalogie şi de neonatologie – prematuri, prezentată la contractare a fost de 1.217 cazuri estimate a se realiza în acest an. (886 cazuri nou născuţi şi 301 cazuri prematuri). „Menţionăm că din bugetul alocat asistenţei medicale spitaliceşti, se contractează şi se decontează pe lângă cazurile internate în regim de spitalizare continuă şi alte servicii medicale către asiguraţi. (investigaţii paraclinice în ambulatoriu, spitalizare de zi)”, a precizat Rodica Mărgineanu. Potrivit declaraţiilor directorului CAS Vâlcea, în acest moment, valoarea serviciilor realizate de Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea şi rămasă nedecontată în limita contractului este de 2.026.437 lei, ca urmare a stingerii creditelor de angajament aferente anului 2010, sumă care va fi alocată în luna decembrie 2011. „Reprezentantul legal al Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea are obligaţia contractuală (conform anexa 17 la Ordinul comun al MS/CNAS nr. 364/538/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pe anii 2011-2012) de a întocmi liste de aşteptare pentru secţiile de cronici cu posibilitatea creşterii numărului de cazuri peste cel contractat în secţiile de acuţi (aşa cum este secţia de neonatologie) astfel încât să se încadreze în valoarea de contract. CAS Vâlcea a solicitat CNAS în mai multe rânduri suplimentarea bugetului necesar până la sfârşitul anului 2011,  astfel încât să fie asigurată suma minimă obligatorie pentru secţiile de acuţi, pentru ca în trimestrul IV 2011 unităţile sanitare spitaliceşti din judeţul Vâlcea să îşi poată desfăşura activitatea în condiţii optime”, a conchis directorul CAS Vâlcea. Clarificările Rodicăi Mărgineanu vin în contextul în care preşedintele Ion Cîlea declara recent că, la începutul acestei luni, Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea, preluat de Consiliul Judeţean în baza HG nr.641 din 22 iunie 2011, a atins cel mai critic prag al datoriilor din acest an. Cîlea pretindea că valoarea acestora este de 10.872.151 lei, din care la programe de sănătate s-au acumulat nedecontări în sumă de 4.837.699 lei. Preşedintele Cîlea mai susţine că o situaţie extrem de dificilă s-a înregistrat la secţiile de Obstetrică şi Ginecologie unde s-au născut în primele 10 luni ale anului 1.845 copii, cu mult în plus faţă de contractul acceptat de CAS Vâlcea: 1.089 naşteri pe 10 luni şi 1.207 naşteri pe întregul an 2011. „Mari discrepanţe au apărut şi la celelalte tipuri de servicii. Astfel, numărul cazurilor de internări şi intervenţii chirurgicale la maternitate au atins cifra de 5.273 – numai pe 10 luni, faţă de 4.202 cazuri acceptate la contractarea de CAS Vâlcea pe întregul an…”, afirma preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea.

Autor Alina Parvu - editor / Comenteaza acest articol / Trimite unui prieten / Trackback



  • Youngy 14 Ianuarie, 2012 16:26

    Your’s is the ineltlginet approach to this issue.

COMENTARIUL TAU

 

MISS Jurnal Valcean
Cine doriti sa fie Miss Jurnal Valcean?
MIRICA LUIZA


Vezi rezultate
Version 2.08