Patru medici pozează în victime ale „poliţiei concediilor”

• CAS Vâlcea, acţionată în instanţă de doctori prinşi pe picior greşit


• numărul concediilor medicale date pe ochi frumoşi a scăzut de la o lună la alta 

 

Patru medici amendaţi de reprezentanţii Casei de Asigurări de Sănătate Vâlcea pentru eliberarea unor concedii medicale ce ridică mari semne de întrebare speră să obţină în instanţă transformarea sancţiunilor primite în avertismente. CAS Vâlcea a fost acţionată în instanţă de un medic drăgăşenean şi de trei de la Spitalul Judeţean Vâlcea, sancţionaţi cu câte 5.000 lei. Unui medic de la Policlinica cu Plată i-a fost reziliată convenţia pe care o avea cu CAS Vâlcea, respectivul eliberând pe bandă rulantă concedii pe ochi frumoşi. Controalele demarate de reprezentanţii CAS Vâlcea au determinat reducerea numărului medicilor care fraudează sistemul de acordare a concediilor medicale.

 

CAS Vâlcea zguduie industria concediilor medicale


Casa de Sănătate Vâlcea a dispus ample controale privind modul de eliberare al certificatelor medicale, de la demararea acţiunii şi până în prezent, numărul acestora reducându-se simţitor. Dacă în luna ianuarie la nivelul judeţului Vâlcea au fost eliberate 3843 certificate medicale, în februarie s-au acordat 3376, în martie: 3641, aprilie 1984 (fără cele eliberate de Spitalul Judeţean), în mai: 2636, iar în luna iunie numărul acestora a ajuns la 2431.  Vâlcenii care au primit concedii medicale suferă de boli obişnuite, TBC şi afecţiunile cardio-vasculare. Rodica Mărginean, director Casei de Sănătate Vâlcea a declarat că în urma controalelor demarate au ieşit la iveală grave nereguli în acordarea de certificate medicale, mai mulţi medici fiind sancţionaţi. „În unele cazuri lipseau declaraţiile pacienţilor cu locaţia unde se află pe perioada cât sunt în incapacitate temporară de muncă. Am constatat de asemenea, neconcordanţe între diagnostic şi fişă, rubrici necompletate, dar şi cazuri în care numărul zilelor acordate a fost mai mare decât prevederile legale. S-au depistat şi cazuri de concedii medicale acordate retroactiv şi în toate cazurile s-au luat măsuri împotriva medicilor”, a declarat Rodica Mărginean. Nerespectarea prevederilor legale în acordarea de concedii medicale s-a lăsat cu sancţiuni în valoare de 5.000-10.000 lei pentru medicii prescriptori. Au fost depistaţi medici care acordau cu lejeritate concedii medicale, dar şi alţii care le-au eliberat chiar şi retroactiv.

 

Bolnavii închipuiţi ai unui medic de la Policlinică

Un medic de la Policlinică a fost depistat că elibera concedii medicale pe bandă rulantă. În schimbul sumelor pe care le primea la consultaţii, respectivul le elibera pacienţilor concedii medicale. Echipa de control a Casei Judeţene a Asigurărilor de Sănătate Vâlcea i-a acordat medicului cartonaş roşu. Acestuia i-a fost reziliată convenţia cu CAS, pe motiv că elibera certificate medicale pe ochi frumoşi. „Acolo era o adevărată industrie. Cei care mergeau pentru consult, primeau la schimb certificat medical. Nu vom tolera astfel de situaţii şi de fiecare dată vom lua măsurile care se impun”, a declarat Rodica Mărginean. Medicului respectiv i-a fost suspendat dreptul de a mai acorda concedii medicale.

 

Îşi caută onoarea în instanţă

Trei medici specialişti din Spitalul Judeţean şi unul din Drăgăşani care au fost prinşi de echipele de control ale CAS Vâlcea că au eliberat concedii medicale cu încălcarea prevederilor legale au decis să-şi caute dreptatea în instanţă. Aceştia au solicitat transformarea amenzilor în valoare de 5.000 lei în avertismente. Şansele să aibă câştig de cauză sunt însă minime, acestora fiindu-le depistate grave nereguli în acordarea certificatelor medicale. Potrivit directorului Rodica Mărginean, anul trecut, pentru decontarea concediilor medicale CAS Vâlcea a fost nevoită să deconteze suma de 146 miliarde de lei vechi.

 

 

 

În unele cazuri lipseau declaraţiile pacienţilor cu locaţia unde se află pe perioada cât sunt în incapacitate temporară de muncă. Am constatat de asemenea, neconcordanţe între diagnostic şi fişă, rubrici necompletate, dar şi cazuri în care numărul zilelor acordate a fost mai mare decât prevederile legale. S-au depistat şi cazuri de concedii medicale acordate retroactiv şi în toate cazurile s-au luat măsuri împotriva medicilor” – Rodica Mărginean – director CAS Vâlcea.

Autor Nicoleta Chera - editor / Comenteaza acest articol / Trimite unui prieten / Trackback



Nu exista nici un comentariu.

COMENTARIUL TAU

 

MISS Jurnal Valcean
Cine doriti sa fie Miss Jurnal Valcean?
MIRICA LUIZA


Vezi rezultate
Version 2.08