Inspectorul general al învăţământul vâlcean a declarat recent că se confruntă încă cu primari care refuză comasarea şcolilor. Gabriela Ene îi avertizează pe edili că primele probleme vor apărea în luna noiembrie, când aceştia nu vor avea bani pentru plata celor care rămân în şcolile respective. Şefa învăţământului vâlcean susţine la baza refuzului unor edili se află motive strict electorale. Comasarea şcolilor va duce şi la desfiinţarea unor fotolii călduţe de directori, fiind vizate în jur de 30 de persoane. Inspectoratul Şcolar Vâlcea se confruntă şi cu lipsa microbuzelor necesar pentru transportul elevilor, fiind necesare încă 23.
Avertismente pentru edili
Gabriela Ene a afirmat recent că i-a avertizat pe primarii localităţilor vâlcene despre riscurile la care se spun neacceptând comasarea unor şcoli: „Le-am atras atenţia domnilor primari care încearcă să refuze comasarea şcolilor că nu este benefic nici pentru dânşii, că se vor trezi în luna noiembrie că nu vor mai avea de unde să dea salarii profesorilor şi nu este benefic nici pentru copiii să fie ţinuţi într-o clasă în care sunt unul de a I-a, doi de-a II-a, trei de-a III-a şi încă patru de-a IV-a. Nu ştiu cât de bine este pentru acel copil, când poţi foarte bine să-l duci la şcoala de centru unde să fie 15 copii, dar toţi de clasa I şi să se ocupe învăţătorul de ei aşa cum trebuie. De ce să nu dăm şanse egale şi la copii care sunt în mediul rural?!”, a declarat şefa învăţământului vâlcean. Gabriela Ene a evitat să nominalizeze primarii care se opun comasării unor şcoli: „Avem probleme peste tot. Sunt destui primari care nu vor. Şi în zona de nord, de sud, în centru. Iniţial acceptă, însă în momentele când se duc şi discută cu alegătorii şi aceştia îi întrebă de ce s-au investit bani în şcoala X şi respectiva şcoală nu mai funcţionează…. atunci încep discuţiile”, a declarat Ene. Inspectorul general al ISJ Vâlcea a precizat că instituţia pe care o conduce nu-i poate sancţiona pe edili, dar i-a avertizat de nenumărate ori: „Noi nu putem să luăm nicio măsură administrativă, însă vor fi probleme. Primele se vor ivi la nivelul lunii noiembrie. Nu ştiu atunci, ce vor face primarii. În momentul în care îşi asumă existenţa şcolilor, trebuie să-şi asume şi plata celor care funcţionează în şcolile respective”, a spus mai marele ISJ Vâlcea.
Directori care zboară din posturi şi număr insuficient de microbuze
Comasarea şcolilor va determina şi desfiinţarea unor posturi de directori. Măsura vizează în jur de 30 de persoane. „Automat va trebui să umblăm şi la posturile de adjuncţi, în condiţiile în care numărul de copii nu mai justifică existenţa a doi sau trei directori adjuncţi”, a declarat Gabriela Ene. Şefa învăţământului vâlcean a mai precizat faptul că judeţului Vâlcea i-ar mai fi necesare minim 23 de microbuze şcolare şi că este posibil ca cinci dintre acestea să ajungă în perioada următoare: „În localităţile în care există mijloace de transport s-au stabilit deja rutele pe care vor circula microbuzele pentru a prelua copii. Există şi şcoli care nu au mijloace de transport, dar distanţele nu depăşesc trei kilometri. La limita respectivă se poate merge şi pe jos în caz de forţă majoră ca să poată să existe şcolile respective… Ni s-a promis că un număr de cinci microbuze s-ar putea să ne fie arondat, dar nu pot să garantez acest lucru fiindcă în momentul în care merg la minister cu cererile de microbuze mi se spune: „Ar fi cazul ca voi să tăceţi, fiindcă aveţi cel mai mare număr de microbuze!”. Ştiţi că a fost perioada când cineva din minister ne iubea foarte tare şi aloca câte două microbuze pentru localităţi care câteodată nu le cereau…”, a concluzionat Gabriela Ene.
„Sunt destui primari care nu vor! Noi nu putem să luăm nicio măsură administrativă, însă vor fi probleme. Primele se vor ivi la nivelul lunii noiembrie. Nu ştiu atunci, ce vor face primarii! În momentul în care îşi asumă existenţa şcolilor, trebuie să-şi asume şi plata celor care funcţionează în şcolile respective…. ” Gabriela Ene – inspector şcolar general

















COMENTARIUL TAU