• Inaugurat recent, Centrul de Expoziţii şi Evenimente Sofianu găzduieşte în acest an acţiuni culturale de anvergură
• Salonul Naţional de Artă, Festivalul Internaţional de Film, Congresul UNESCO sunt doar câteva dintre proiectele ambiţioase ale omului de afaceri Nicolae Sofianu
Omul de afaceri Nicolae Sofianu a inaugurat recent un Centru de Expoziţii şi Evenimente, locul urmând să se transforme în acest an într-o adevărată Capitală a culturii, prin organizarea unor proiecte naţionale de anvergură.
Proiecte de anvergură
Nicolae Sofianu a declarat că un prim proiect îl reprezintă „Salonul Naţional de Artă”, unde din cinci în cinci ani, 500 de artişti vor fi invitaţi să expună în Vâlcea. „De asemenea, vom publica şi un album de artă, care va fi distribuit la 5.000 de personalităţi din ţară şi din diaspora, în vederea constituirii, în acest centru, a unei biblioteci. Deci, acest album, va fi dăruit în schimbul donării unei cărţi, pe care omul respectiv o consideră importantă pentru constituirea acestei biblioteci”, a declarat Nicolae Sofianu. „Festivalul Internaţional de Film” de la Slătioara va fi organizat în acest an la Centrul de Expoziţii şi Evenimente Sofian, împreună cu Fundaţia „Nişte Ţărani”, unul dintre pavilioane purtând numele „Dinu Săraru”. „Lucrările din interior au fost făcute de profesori de la Facultatea de Artă din Chişinău, special pentru această sală”, a subliniat omul de afaceri vâlcean. În luna noiembrie este programat Congresul UNESCO pentru introducerea colindului românesc în patrimoniul mondial. „Dacă nu vom primi răspunsul de la comisia de experţi, atunci vom face doar „Festivalul Naţional de Muzică Arhaică”, proiect iniţiat de Ion Bocşa şi Conservatorul din Cluj, iar noi ne-am oferit pentru a găzdui la Râmnicu Vâlcea, festivalul şi congresul”, a mai spus Sofianu.
Acces gratuit pentru râmniceni
Trebuie subliniat faptul că toate proiecte vor fi finanţate integral din banii omului de afaceri Nicolae Sofianu, iar râmnicenii vor avea acces gratuit la evenimente. „Cu banii pe care îi vom obţine cu activităţile de la centrul expoziţional, vor finanţa evenimentele culturale de care aminteam. La toate aceste evenimente, cetăţenii din municipiu vor avea acces gratuit. În plus vom mai face câteva târguri la care vor participa producătorii sau cu o anumită tematică care vor face din Vâlcea o ţintă turistică. În curând, pe terenurile pe care Grup Sofianu le are în proprietate în municipiul Râmnicu Vâlcea, vom instala 74 de panouri publicitare, pentru a face publicitate evenimentelor culturale pe care le vom desfăşura în acest centru, astfel încât ele să aibă vizibilitate. Unul dintre obiectivele importante pe care mi le-am propus este acela ca acest centru să devină principala zonă de agrement din oraş. Centrul va avea în dotare o scenă profesională, o instalaţie de sunet de 20 de mii de waţi, o instalaţie de lasere grafice care vor putea să inscripţioneze pe cer litere şi motive, cinci proiectoare 3D pe care le vom instala în sala cea mare. Aici, se află un centru de catering care poate să facă două mii de porţii de mâncare pe oră, pentru evenimente pe care le avem în derulare. De asemenea, vom avea evenimente cu ocazia sărbătorilor de iarnă, vom monta câteva căsuţe de lemn, construite în stil arhaic, unde vânzătorii de antichităţi şi dulciuri îşi vor comercializa produsele. Ceea ce vreau eu să fac este cel mai mare proiect de acest gen din România şi consider că va putea fi un exemplu pentru toată lumea, deoarece scopul nostru este acela de a crea instituţii şi modele pentru societatea civilă. Nu am solicitat sprijin din partea instituţiilor locale sau judeţene, pentru că, din punctul meu de vedere, atunci apare ingerinţa celorlalţi în ceea ce-ţi propui să faci”, a concluzionat Nicolae Sofianu.
CENTRUL DE EXPOZIŢII ŞI EVENIMENTE SOFIANU este cea mai mare locaţie din judeţul Vâlcea cu o suprafaţă de 3200 mp dedicată organizărilor de târguri, expoziţii, nunţi şi botezuri, evenimente corporate, concerte, spectacole, conferinţe şi congrese. Centrul se află la intrarea în municipiul Rm. Vâlcea, la intersecţia a două mari drumuri naţionale DN67 Rm. Vâlcea – Horezu - Tg. Jiu şi DN 64 Rm. Vâlcea – Dragaşani - Caracal. Amplasat în zona de sud a Municipiului Râmnicu Vâlcea, Centrul de Expoziţii şi Evenimente Sofianu se află la 2h de Bucureşti şi la 1h30 de Sibiu. Centrul de Expoziţii şi Evenimente Sofianu încorporează patru pavilioane dotate la cele mai înalte standarde. Fiecare pavilion are intrare separată, recepţie, grup sanitar, oficiu propriu pentru catering, instalaţii de încălzire, aer condiţionat, instalaţie de sunet de 4000 w, instalaţie tv cu circuit închis, iar sălile pot fi dotate cu mobilă.

















Keys 14 Ianuarie, 2012 16:03
I’m sohcekd that I found this info so easily.