Clădirea Oficiului Judeţean de Cadastru şi Publicitate Imobiliară a rămas pustie de la începutul săptămânii trecute, după ce toţi angajaţii au decis să protesteze împotriva reducerilor salariale impuse de Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară. Zilnic, Oficiul de Cadastru era contractat de peste 200 de persoane fizice şi juridice pentru efectuarea operaţiunilor specifice instituţiei.
Fără bani de salarii şi cu restanţe la utilităţi
Cei 30 de angajaţi de la Cadastru au încetat activitatea luni, la ora 12:00 în momentul în care au aflat că pe lângă reducerea de 25% din salariu anunţată de şeful statului, Agenţia Naţională le-a pregătit şi alte reduceri salariale. Mai mult, protestatarii au constatat că Oficiul nu are fonduri nici măcar pentru plata utilităţilor (energie electrică şi termică), dar nici bani pentru achiziţia hârtiei pe care se listează schiţele cadastrale. „Avem deja restanţe de 40 de milioane lei vechi la energia electrică şi încă 20 la energie termică. Din februarie salariile ne-au fost acordate cu o diminuare de 30%. Când am întrebat de ce, ni s-a spus că nu sunt bani pentru moment, dar că o să-i primim odată şi odată. La începutul lunii a fost elaborat în cadrul agenţiei un ordin secret 109/2010 prin care se vizează o reducere a salariilor cu 50%. Abia după ce am contestat acest ordin şi am cerut desecretizarea documentului am aflat că o parte dintre noi vor rămâne funcţionari publici, iar altă parte vor fi încadraţi ca şi personal contractual. Vor să ne taie din salarii, dar lasă la latitudinea directorilor de oficii din ţară acordarea unor sporuri de 25% din salariu pentru funcţionarii publici şi de 15% pentru personalul contractual. Nimeni nu mai înţelege nimic din ce vor să facă guvernanţii. La Vâlcea nu ne-a chemat nimeni la negocieri, parcă nici nu am exista”, afirmă Răzvan Videanu, liderul sindicatului OJCPI Vâlcea.
Presiuni de la clienţi
Deşi protestatarii de la Oficiul Judeţean de Cadastru au fost ignoraţi de autorităţi, nu acelaşi lucru se poate spune despre clienţii fideli ai OJCPI. Chiar dacă au înţeles situaţia creată, notarii şi băncile din Vâlcea nu mai pot răbda mult timp menţinerea blocadei la cadastru. „Ne aşteptăm să apară presiuni din partea băncilor şi a notarilor. Suntem conştienţi că am blocat o activitate destul de importantă, dar nici nu putem sta cu mâinile în sân, lăsându-i pe guvernanţi să-şi bată joc de noi”, explică Răzvan Videanu. Media zilnică de persoane fizice şi juridice care apelau la serviciile OJCPI Vâlcea se cifrează la 200 de clienţi.
Vor autofinanţare
Considerată una din agenţiile profitabile aflate în portofoliul Guvernului, ANCPI pare să fie mulsă de mai toate fondurile sub banalul pretext al crizei. Sindicaliştii au soluţia, dar susţin că şefii de la Bucureşti nu-i bagă în seamă. „Autofinanţarea este cea mai bună soluţie în acest moment. Dacă ei nu sunt în stare să plătească nici măcar facturile curente la utilităţi să ne lase pe noi să gestionăm situaţia. Aşa cum am scos profit în anii precedenţi sunt convins că şi în acest an putem asigura fondul de salarii, plata dărilor către stat şi plata altor cheltuieli”, mai spune liderul de sindicat Răzvan Videanu. Taxele practicate la oficiile de cadastru şi publicitate imobiliare sunt cuprinse între 6 şi 120 lei.
Pensionarii vâlceni au ieşit în stradă
Vârstnicii şi-au strigat nemulţumirile în faţa Prefecturii Vâlcea. Bătrânii se plângeau că le-a ajuns cuţitul la os iar reducerea cu 15% a veniturilor îi va duce în sapă de lemn. Oamenii au venit la protest cu pancarte pe care scria: „Am votat să trăim bine, acum trăim de azi pe mâine!” sau „Cu o mână ne daţi, cu zece ne luaţi!” şi au strigat lozinci precum: „Jos Băsescu!”, „Băsescu să fie judecat!” şi „Hoţii!”.
Suferinţă şi resemnare
Pensionarii vâlceni au urmat exemplul celorlalţi bătrâni din ţară care au ieşit în stradă în semn de protest faţă măsurile impuse de guvernanţi. Ei spun că şi aşa aveau venituri destul de mici dar diminuarea pensiilor cu 15 procente îi bagă direct în mormânt. Protestatarii şi-au exprimat, la întâlnirea cu reprezentantul Guvernului în teritoriu, nemulţumirea cu privire la intenţia de reducere a pensiilor şi a salariilor bugetarilor şi i-au înmânat un memoriu adresat premierului Emil Boc. „Am o pensie de 530 de lei. Dacă de acolo mai trage 15%, unde este încălzirea, unde sunt medicamentele şi să mai şi trăieşti?”, spunea Ion Anghel. „De-abia trăim de pe o zi pe alta, şi acum ne mai ia şi din puţinul ăsta, pe care îl avem. Ce a făcut Guvernul acesta de când e la guvernare? Numai rău a făcut la popor, a avut nevoie de noi numai până am pus ştampila pe hârtie. Pensia nu ajunge nici acum la cheltuieli, curent, telefon; dar dacă ne mai ia şi din asta, nu pot să-mi închipui cum ne vom descurca”, a adăugat o bătrână. „După ce am lucrat 40 de ani, acum să ne taie din pensie, după ce că avem o pensie mizerabilă. Să le taie la cei care au furat statul, nu nouă! Vor să murim de foame! Să ne bage direct în mormânt”, se auzea o altă voce. „Am 600 de lei pensie după 30 de ani de serviciu. Eu sunt singură, nu am pe nimeni şi am plătit 400 de lei cheltuielile la întreţinere pentru un apartament cu două camere. Am mai plătit 50 de lei pentru curent şi nu mi-a mai rămas mai nimic cu ce să trăiesc după ce mi-am luat medicamente. Să încerce şi guvernanţii să trăiască cu atâţia bani. Pot?”, a spus, supărată, o altă bătrână.

















COMENTARIUL TAU