• 113 proiecte europene în valoare de 561 milioane euro, din care 69 au fost deja finalizate
• Reabilitarea şi modernizarea prin lucrări de asfaltare, tratamente bituminoase a peste 361 km drumuri judeţene şi de interes local
• 444 km reţele de distribuţie a apei în 27 localităţi şi extinderea cu 205 km a reţelei de canalizare în 13 localităţi
Social-democratul Ion Cîlea, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, a realizat deja toate obiectivele programate şi angajate prin platforma electorală din 2008, în pofida obstacolelor ridicate de criza economică şi, mai ales, de restricţiile birocratice ale actualei puteri. Reabilitarea şi modernizarea prin lucrări de asfaltare, tratamente bituminoase etc a peste 361 km drumuri judeţene şi de interes local, construcţia şi darea în folosinţă a Centrului de convenţii şi expoziţii Călimăneşti, a unei citadele noi pentru Teatrul „Anton Pann”, executarea a 444 km reţele de distribuţie a apei în 27 localităţi şi extinderea cu 205 km a reţelei de canalizare în 13 localităţi sunt doar câteva dintre investiţiile preşedintelui Consiliului Judeţean Vâlcea, la care se adaugă 113 proiecte în valoare de 561 milioane euro, din care 69 au fost deja finalizate. Peste 72% dintre alegătorii vâlceni, potrivit ultimei cercetări sociologice efectuate în judeţul Vâlcea şi-l doresc pe Ion Cîlea un nou mandat la şefia Consiliului Judeţean Vâlcea. Liderul social-democraţilor vâlceni a punctat faptul că va acorda o deosebită atenţie selectării celor mai buni candidaţi pentru funcţiile de primari, consilieri judeţeni şi consilieri locali din rândurile cetăţenilor cu performanţă politică, profesională şi cu moralitate ireproşabilă.
Ofensivă puternică pe frontul absorbţiei de fonduri europene nerambursabile
- Ce realizări aţi avut în judeţul Vâlcea? Aţi accesat fonduri europene? Ce sumă aproximativ?
- Ca preşedinte al Consiliului Judeţean Vâlcea, în pofida obstacolelor ridicate de criza economică şi, mai ales, de restricţiile birocratice ale actualei puteri, am reuşit să realizez deja toate obiectivele programate şi angajate prin platforma electorală din 2008. În seria celor mai importante realizări amintesc reabilitarea şi modernizarea prin lucrări de asfaltare, tratamente bituminoase etc a peste 361 km drumuri judeţene şi de interes local, construcţia şi darea în folosinţă a Centrului de convenţii şi expoziţii Călimăneşti, a unei citadele noi pentru Teatrul „Anton Pann”, executarea a 444 km reţele de distribuţie a apei în 27 localităţi şi extinderea cu 205 km a reţelei de canalizare în 13 localităţi etc. Pe lângă eforturile financiare din bugetul foarte auster al Consiliului Judeţean, noi am purtat o puternică ofensivă pe frontul absorbţiei de fonduri europene nerambursabile. În timpul mandatului meu au fost elaborate şi depuse pe toată gama de programe europene un număr de 113 proiecte în valoare de 561 milioane euro, din care 69 au fost deja finalizate, restul aflându-se în proceduri avansate de implementare, evaluare şi avizare.
- Care credeţi că ar fi cea mai urgentă măsură ce trebuie luată în favoarea administraţiilor locale?
- Toate priorităţile pe această zonă au un singur punct de plecare: asigurarea unui buget anual minimal, în corelaţie corectă cu obiectivele reale prevăzute în strategiile care vizează echilibrarea veniturilor şi cheltuielilor, ceea ce atrage după sine legitimarea şi respectarea surselor locale de autofinanţare. Stabilirea estimativă, după ureche, a alocărilor de fonduri, a fost pentru administraţiile publice locale, în ultimii trei ani, un dezastru care le-a împins pe multe dintre ele spre faliment.
Susţinerea a peste 72% dintre alegători, potrivit ultimei cercetări sociologice
- Veţi candida pentru un nou mandat. În calitate de preşedinte al Organizaţiei PSD Vâlcea, cum vă pregătiţi pentru alegeri?
- Spuneam anterior că, pe lângă cele 69 de proiecte finalizate, Consiliul Judeţean Vâlcea mai are de pus în operă încă 44 de proiecte care urmează să atragă fonduri europene în valoare de 528 milioane euro. Vreau ca tot ceea ce am început să duc până la capăt. În consecinţă – da! – voi candida pentru un nou mandat de preşedinte, aşa cum mi-au cerut cei peste 72% dintre alegători, potrivit ultimei cercetări sociologice efectuate în judeţul Vâlcea… Deşi întrebarea ar impune o dezvoltare a răspunsului, mă rezum să spun doar că la ora actuală sunt foarte preocupat de cunoaşterea detaliată a forţelor politice cu care vom intra în competiţia electorală. În acest scop, am hotărât să finalizăm acţiunea de înregistrare a membrilor PSD din judeţ în evidenţa online care ne va permite să elaborăm strategia organizatorică atât la nivel judeţean, cât şi în teritoriu, pe localităţi, cartiere, sate şi secţii de votare. Vom desfăşura această acţiune pe fondul unei largi informări a cetăţenilor despre ceea ce se întâmplă în ţară, despre haosul creat de actuala putere pe toate planurile vieţii sociale şi despre rolul decisiv al sancţionării prin vot a celor care au bulversat societatea românească. De asemenea, vom acorda o deosebită atenţie selectării celor mai buni candidaţi pentru funcţiile de primari, consilieri judeţeni şi consilieri locali din rândurile cetăţenilor cu performanţă politică, profesională şi cu moralitate ireproşabilă.
- Ce părere aveţi despre respingerea comasării alegerilor?
- Oricât s-a străduit să înregimenteze politic Curtea Constituţională a României, judecătorii desemnaţi de PDL la această instituţie supremă au pus mai presus de interese partizane, datoria şi misiunea lor de magistraţi, ceea ce era de aşteptat. Ca atare, nu pot decât să apreciez că stratagema croşetată de coaliţia guvernamentală în scopul câştigării prin fraudare a alegerilor din acest an a fost sortită eşecului, cum la fel se vor sfârşi toate celelalte manevre ale păpuşarilor portocalii mânuiţi din Palatul Cotroceni.
















Alina Sorescu 15 Februarie, 2012 9:58
Frumoase rezultate,apreciate eforturi,dar parca ne-am dori si o alta persoana pregatita de dumneavoastra,pentru o viitoare candidatura.La umbra nucului batran nimic nu a crescut.