• firma la care vicepreşedintele democrat-liberal este acţionar derulează afaceri cu o altă unitate din subordinea Consiliului Judeţean
• după „livrările spontane” de la RAJDP, prim-vicepreşedintele PDL Vâlcea, prins cu „membrana-n sac” la CET Govora
Scos basma curată de prefectul Petre Ungureanu din evidenta situaţie de incompatibilitate în care se afla când prin societatea la care este acţionar făcea „livrări spontane” de geocompozit şi terasin către RAJDP, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, democrat-liberalul Romulus Bulacu continuă afacerile cu unităţi aflate în subordinea instituţiei din conducerea căreia face parte. Firma Minet SA are în prezent, în derulare contracte cu societatea CET Govora, lucru confirmat chiar de managerul general Mihai Bălan. Mai multe decât atât, pe Bulacu se pare că-l doare exact în cot de recomandarea făcută de conducerea centrală a PDL, care în urma Colegiului Director de la sfârşitul lunii mai a adoptat o rezoluţie prin care le interzice democrat-liberalilor ce deţin funcţii publice să facă afaceri cu statul, ei fiind obligaţi să aleagă între aceste două calităţi. În plus, Bulacu visează cu ochii deschişi şi la şefia PDL Vâlcea, mizând pe sprijinul primarilor pe care-i momeşte cu promisiuni deşarte, dar este primul care încalcă regulile jocului impus de la Centru.
Abonat la mierea banilor publici
Societatea Minet SA livrează de 15 ani membrană către CET Govora. Ajuns în fotoliul confortabil de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, doar printr-o împrejurare favorabilă, Romulus Bulacu, prim-vicepreşedinte PDL Vâlcea, a continuat afacerea cu societatea de la Platforma Chimică vâlceană, cu toate că prevederile legale nu-i sunt o necunoscută. Chiar dacă preţul este unul competitiv şi produsul de calitate, un asemenea contract îl plasează pe Bulacu din nou într-o situaţie de incompatibilitate. Conducerea societăţii CET Govora se declară mulţumită de contractul încheiat cu firma Minet: „Noi luăm tradiţional de la Minet. Asta se poate demonstra! De 15 ani, CET-ul ia membrană de la Minet. Mi se pare normal să iau de la o firmă din judeţul Vâlcea, fără să mă intereseze a cui este! Puteaţi să mă întrebaţi de ce nu luăm membrană de la Minet care este în judeţul Vâlcea şi luăm de la o firmă din Târgu Jiu. Nu văd care este problema! Preţul este competitiv, de 15 ani iau prin compensare, iar firma de la care luăm este din Râmnicu Vâlcea şi plăteşte aici, impozitele! Este o problemă majoră?! Mi se pare sincer o chestie foarte forţată. Eu discut pe criterii economice şi logice! Domnul Bulacu putea să treacă firma pe numele soţiei şi nu mai era incompatibil. Mai aveaţi atunci o problemă?”, a declarat managerul general al societăţii CET Govora, Mihai Bălan. „La vremuri noi, tot noi!”, pare a fi deviza după care se ghidează Romulus Bulacu în relaţia contractuală pe care firma Minet SA o are cu CET Govora, vicele CJ nefiind dispus să renunţe la borcanul cu miere, chiar şi cu riscul unei noi situaţii de incompatibilitate.
Minciuni marca Bulacu
Romulus Bulacu a fost întrebat încă de la începutul lunii iulie a acestui an despre existenţa unui contract cu CET Govora, vicele CJ luându-l atunci pe „NU!!!” în braţe şi a negat vehement relaţiile contractuale între cele două societăţi. Timpul a demonstrat însă că a minţit cu nonşalanţă şi cu acelaşi tupeu caracteristic. „A existat cu mult timp înainte un contract pentru acoperirea zgurii. În prezent, nu cred că mai există un asemenea contract! Demonstraţi dumneavoastră că există!”, afirma vizibil iritat în 5 iulie 2010 într-o conferinţă de presă prim-vicepreşedintele PDL Vâlcea. La respectiva întâlnire cu reprezentanţii mass-media, Bulacu ne-a bombardat cu gogoşi politice, ocolind cu intenţie adevărul, care în cele din urmă a ieşit la iveală. Este exclus să fi avut tocmai atunci o mică pierdere de memorie! Firma Minet SA are în derulare contracte cu CET Govora, unitate aflată în subordinea Consiliului Judeţean Vâlcea. Este adevărat, contractul există de ani buni, dar ajuns în fotoliul de vice al CJ Vâlcea, Bulacu ignoră din nou Art. 90 din Legea 161 din 19 aprilie 2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei care prevede: „Consilierii locali şi consilierii judeţeni care au funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administraţie sau cenzor ori alte funcţii de conducere, precum şi calitatea de acţionar sau asociat la societăţile comerciale cu capital privat sau cu capital majoritar de stat ori cu capital al unei unităţi administrativ-teritoriale nu pot încheia contracte comerciale de prestări de servicii, de executare de lucrări, de furnizare de produse sau contracte de asociere cu autorităţile administraţiei publice locale din care fac parte, cu instituţiile sau regiile autonome de interes local aflate în subordinea ori sub autoritatea consiliului local sau judeţean respectiv ori cu societăţile comerciale înfiinţate de consiliile locale sau consiliile judeţene respective”.
Avertismentele conducerii PDL, ignorate de vicele CJ
Prin firma Minet SA, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea ronţăie liniştit din banii publici. Prefectul de Vâlcea, Petre Ungureanu se face că plouă când vine vorba de fostul său coleg de partid, reprezentantul Guvernului în teritoriu, scoţându-l imaculat şi din scandalul cu Regia Judeţeană de Drumuri, în urma căruia societatea vicelui chiar şi-a recuperat suma neîncasată pentru care luase calea instanţelor de judecată. Mai mult, Bulacu ignoră şi solicitarea conducerii centrale a partidului care i-a pus să aleagă pe democrat-liberalii cu funcţii în administraţie între politică şi afaceri. Propunea ca politicienii care deţin contracte cu statul să renunţe la ele este ignorată de vremelnicul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, aspirant la fotoliul de preşedinte al PDL. Bulacu nu pare deloc dispus deloc să dea curs măsurilor dispuse de conducerea Centrală a partidului şi nici să ţină cont de avertismentele unor nume sonore din PDL. Prim-vicepreşedintele PDL Vâlcea este vizat direct de propunerea Elenei Udrea cea care nu cu mult timp în urmă afirma: „Ori afaceri, ori politică. Aşa cum s-a întâmplat în 2002, în PNL… Situaţia este dificilă prin măsurile de sacrificiu pe care le cerem populaţiei şi trebuie să dăm dovadă de aceeaşi solidaritate. Am propus în Biroul Permanent ca toţi membrii PDL care au funcţii publice şi societăţi comerciale care lucrează cu statul să aleagă între calitatea de asociat sau acţionar la societăţile respective şi calitatea de politician cu statut de funcţionar public sau cu demnitate publică”. Bulacu însă se face că nu aude, încrengăturile de afaceri fiind duse dincolo de limita legii şi fără pic de moralitate.

















COMENTARIUL TAU