• Medicul Adrian Cacovean rupe tăcerea şi vorbeşte despre mizeria din sănătatea vâlceană: instrumente medicale nesterilizate, dezinteres faţă de pacienţii aflaţi în situaţie critică, lipsă acută de medicamente, igienizarea insuficientă a saloanelor şi a sălilor de operaţii.
• Georgeta Sălişte şi Laurenţiu Holerga susţin că medicul chirurg este incapabil să se adapteze în colectiv şi că emite pretenţii nejustificate: „Se ceartă cu toată lumea, nu respectă pe nimeni … lucrează doar când vrea … Este o persoană foarte dificilă şi nu te poţi baza pe el!
Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea a devenit neîncăpător pentru ifosele şi orgoliile medicilor. Generaţiile tinere se bat cu dinozaurii din spital, pe paturi, pe sălile de operaţii şi de pansat. Asistentele au devenit pioni pe tabla intereselor materiale ale medicilor, care-şi fac propria lege. Între timp, conducerea spitalului încearcă să împartă şi capra şi varza, în aşa fel încât să mulţumească ambele tabere, şi, să mai rămână ceva şi pentru pacienţii din spital. Lipsa personalului calificat din cauza exodului peste hotare, obligă conducerea spitalului la compromisuri.
Sănătate bolnavă
De trei ani de zile şi mai bine, medicul Adrian Cacovean, specialist în chirurgie cardiovasculară bombardează cu referate conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea, ritmul, cam unul la două zile. În majoritatea cazurilor, tânărul chirurg semnalează indolenţa asistentelor şi lipsa de implicare a conducerii spitalului în soluţionarea problemelor semnalate. Chirurgul este nemulţumit de toţi şi de toate, începând cu modul de administrare al spitalului şi terminând cu repartizarea paturilor pe secţii sau distribuirea personalului medical mediu, atât în sala de operaţii, cât şi pe secţii. Conform declaraţiilor medicului Adrian Cacovean, profesionalismul cadrelor medicale din SJU Vâlcea lasă de dorit: instrumente medicale nesterilizate, dezinteres faţă de pacienţii aflaţi în situaţie critică, lipsa medicamentelor şi, în special, a antibioticelor, igienizarea insuficientă a saloanelor şi sălilor de operaţii, etc.
Asistente care pleacă din operaţie, pacienţi nesupravegheaţi…
Medicul Adrian Cacovean aduce acuzaţii grave asistentelor din blocul operator, aspecte sesizate prin numeroase petiţii organelor competente: ,,Subsemnatul Adrian Cacovean, medic specialist chirurgie cardiovasculară, doctor în ştiinţe medicale, semnalez următoarele fapte, care se petrec la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea. Lipsa unui răspuns al conducerii spitalului faţă de referatele primite şi înregistrate la secretariatul Direcţiei Spitalului. La toate aceste referate am solicitat răspuns în termenul legal de 30 de zile de la data înregistrării. Conţinutul referatelor aduce la cunoştinţa celor care pot soluţiona problemele semnalate, aspecte legate de:
1. Probleme care ţin de siguranţa actului medical: asistente care pleacă din operaţie, pacienţi nesupravegheaţi cu consecinţele posibile (vezi cazul ORL); lipsa de supraveghere a pacienţilor în Blocul Operator Chirurgie; lipsa unui protocol de supraveghere a pacienţilor în blocul operator; 2. Lipsa programului operator la Blocul Operator de Chirurgie Generală cu consecinţele acestui fapt; 3. Managementul deficitar al Blocul Operator de Chirurgie, care se soldează cu operaţii amânate nejustificat şi cu pericole pentru pacienţi, în timp ce sălile de operaţii sunt goale, cu personal plătit; 4. Blocarea reciprocă a chirurgiei vasculare şi neurochirurgiei, prin repartiţia la aceeaşi sală de operaţie, în timp ce alte săli sunt goale; 5. Asumarea răspunderii pentru amânarea unor operaţii până la ore târzii (orele 16.00, 19.00, 20.00) în timp ce în acele zile au existat săli de operaţie nefolosite. De altfel, doamna Manager a şi trebuit să răspundă deja unor pacienţi pentru cele întâmplate. 6. Folosirea judicioasă a paturilor de spital, conform patologiei şi respectarea drepturilor pacienţilor de a fi trataţi de medicul specialist în boala respectivă; 7. Cereri de răspuns la referatele care semnalau fapte deosebit de grave care se petrec în Spitalul Judeţean de Urgenţă; 8. Semnalarea folosirii nejudicioase a resurselor umane şi materiale ale spitalului; 9. Atrageri ale atenţiei asupra rolului Conducerii Spitalului de a asigura desfăşurarea în condiţii optime a actului medical, în conformitate cu normele actuale şi adaptarea măsurilor administrative şi de management, în raport cu scopul pentru care există spitalul; 10. Respectarea esenţei actului şi profesiunii medicale, care este una de tip liberal. Mă refer aici la faptul că actul medical se efectuează de medici, în urma unei pregătiri îndelungate, în baza unui drept de liberă practică, obţinut de fiecare medic prin munca şi sudoarea sa. Orice act medical, diagnostic sau terapeutic, se face sub răspunderea directă a celui care îl efectuează, fapt pentru care poate fi judecat şi/sau comentat doar de medicii din disciplina respectivă. De asemenea, fiecare medic ştie în disciplina în care este specializat, care sunt condiţiile optime pentru fiecare dintre manevrele diagnostice şi terapeutice pe care le practică. În acest sens, rolul managerului este de a lua toate măsurile administrative pentru a asigura condiţii optime şi de siguranţă a actului medical, conform opiniei şi solicitărilor specialiştilor. Nesocotirea opiniei specialistului şi măsurile administrative neavizate de specialist se fac strict pe răspunderea managerului. În acest sens, semnalez că binecunoscutul caz ORL se poate repeta în orice moment şi mă delimitez de orice răspundere pentru evenimentele care se pot produce ca urmare a managementului deficitar, probat de lipsa de răspuns la referatele înaintate conducerii SJU Vâlcea, lipsa de măsuri la evenimente şi la situaţiile semnalate, măsurile managerului neavizate de specialist şi persistenţa deficienţelor semnalate în referatele înaintate repetat Direcţiei Spitalului”.
Contraatac ironic: ,,Domnul Cacovean este un medic prea mare, pentru un spital de provincie!”
Managerul general al SJU Vâlcea, Georgeta Sălişte şi Laurenţiu Holerga, directorul medical au reacţionat destul de calm la acuzele formulate de medicul Cacovean. Cei doi directori au declarat, la unison, de faţă cu acesta că, maldărul de referate reprezintă dovada clară a incapacităţii acestuia de a se adapta în colectivul de la Vâlcea şi nu numai. Conform declaraţiilor celor doi, medicul Adrian Cacovean este un personaj care se adaptează foarte greu, atât cu personalul spitalului, dar şi cu regulamentul de funcţionare. ,,Domnul Cacovean s-a specializat în referate, am o grămadă, dacă ar fi să-i răspund ar trebui să-mi iau concediu, i-am spus că am să le leg în piele şi le voi lua cu mine în concediu. Şi mai am un dosar cu sesizările făcute de ceilalţi medicii împotriva domnului Cacovean, care se poartă urât cu toată lumea, dar are pretenţia de a fi tratat cu respect. Domnul Cacovean este un medic prea mare pentru spital atât de mic, noi nu avem posibilitatea de a-i satisface dorinţele, pentru că, domnul Cacovean vrea o sală de operaţii proprie, o echipă proprie, mai multe paturi, medicamente foarte scumpe, lucruri pe care noi nu i le putem oferi pentru că, atât ne-a alocat Ministerul şi trebuie să ne încadrăm în ce avem. Noi încercăm să gestionăm activitatea spitalului în funcţie de banii alocaţi, iar pretenţiile domnului Cacovean depăşesc cu mult posibilităţile spitalului. Nu înţeleg de ce mai stă aici, dacă nimic nu-i convine!”, a afirmat directorul medical Laurenţiu Holerga.
Replică la replică şi … acuze
Acelaşi director a demontat şi acuzaţiile aduse atât conducerii spitalului, cât şi personalului medical. ,,Domnul Cacovean a spus numai aberaţii. Nu pleacă nimeni din operaţii, să fim serioşi. Programul operator la Blocul Operator Chirurgie este făcut de Ministerul Sănătăţii. La punctul trei, blocul operator este administrat aşa cum trebuie, există un şef, care are capacitatea de a administra sălile, dar domnul doctor nu ţine niciodată cont de programări, mai mult, chiar lipseşte de la şedinţele în care se fac aceste programări, aşa că nu mai e cazul să vorbim. Amânarea operaţiilor: îi reamintesc domnului doctor incidentul din vară, când chirurgii au fost plecaţi la un congres, toate sălile erau goale, dar dânsul a refuzat să opereze. Resursele umane sunt repartizate în funcţie de numărul de paturi, doar că domnul Cacovean nu înţelege că asistentele s-au săturat să fie tratate ca simple unelte, fără respect, din cauza asta nu vrea nimeni să lucreze cu el. Comportamentul l-a făcut să fie izolat. Achiziţia de medicamente, în spital, se face în funcţie de raportul medicilor şefi de secţie. Numărul sălilor de operaţii se stabileşte în funcţie de numărul de paturi din spital, nu la cererea medicilor, cum vrea domnul Cacovean. În prezent, avem 90 de paturi pentru secţia chirurgie generală, fiecare medic având câte 10 paturi. Domnul Cacovean are 8, şi, de fapt, aici este problema: domnul doctor vrea mai multe paturi, iar noi nu avem de dat, decât dacă ne extindem în afară”, a mai spus directorul medical.
,,Domnul Cacovean refuză să se integreze şi să respecte regulile”
,,Domnul Cacovean nu înţelege sau nu vrea să înţeleagă, că orice unitatea spitalicească funcţionează în baza unei legislaţii şi a unor reguli, de care dumnealui nu ţine cont. Lipseşte de la program, îşi programează operaţiile în afara programului, în spaţiul destinat urgenţelor, fără să anunţe medicul şef de gardă. Se ceartă cu toată lumea, nu respectă pe nimeni şi se mai întreabă de ce nu vrea nimeni să lucreze cu el, în sala de operaţii. Lucrează doar când vrea, pleacă în concediu când vrea, fără să anunţe. Este o persoană foarte dificilă şi nu te poţi baza pe el. Din această cauză am fost obligaţi să cerem aprobarea Ministerului Sănătăţii, pentru încă un post de medic cardiovascular. Sperăm să primim avizul. Medicul Adrian Cacovean refuză să se integreze în acest colectiv şi avem nevoie de cineva, care să-l suplinească atunci când dispare sau când are prea multe cazuri. Nu am răspuns public acuzaţiilor şi nu aş fi făcut-o nici acum, dacă nu eram obligată, de această sesizare adresată prefectului, pentru că este o problemă internă şi am sperat că-şi va reveni, în final. Se pare că m-am înşelat”, a afirmat managerul Georgeta Sălişte.
Cacovean nu suportă concurenţa
Medicul Adrian Cacovean a reacţionat destul de violent la decizia managerul Georgeta Sălişte de a angaja al doilea chirurg cardiovascular: ,,Cum spitalul vrea să mai angajeze un medic pe chirurgie vasculară, poate că spitalul ar avea nevoie şi de un alt manager. Nu-mi convine că mai aduc un medic cardiovascular, pentru că nu au nici paturi, nici săli de operaţie. De unde-i dau paturi, când ei nu-mi asigură nici mie în plus, cu toate că am nevoie. Nu voi accepta să fac echipă cu el. Mie nu-mi spune nimeni cu cine să lucrez în echipă”, a afirmat Cacovean. Cu sau fără voia lui, managerul spitalului a cerut Ministerului încă un post de medic cardiovascular. În cazul în care ministerul va considera cererea justificată, SJU va putea să scoată postul la concurs, la începutul anului viitor. 

















VALCEANUL 12 Noiembrie, 2008 22:31
MARE DOCTOR. MARI REALIZARI.
OARE CUM SE SIMTE CAND CERE BANI PENTRU FISTULE BOLNAVILOR DIALIZATI?
vlad 14 Februarie, 2009 19:40
un sistem medical prost
magda 26 Martie, 2009 12:05
un medic slab pregatit ,fara caracter si care conditioneaza actul medical
edu ana 24 Aprilie, 2009 10:58
sunt apartinatorul lui Florea Popescu decedat la UPU in 02.01.2008 in curtea Sp. jud. Valcea.In legatura cu articolul de care am dat tarziu va sustin d-le doctor Adrian Cacovean si asa cum am iesit in strada pentru fratele meu pe care l-am gasit in balta de sange asa voi face pentru orice medic care se pune in slujba vietii si cere calitate pentru indeplinirea actului medical.sunteti o persoana tanara si va rog sa nu va claditi fericirea pe lacrimile pacientilor, ale oamenilor in general.nici un consiliu de administratie nu suplineste si nu judeca mai corect ca Dumnezeu.Cu doctorul medical si cu managerul spitalului din punct de vedere profesional ma abtin sa comentez neavand calitatea sa-i evaluez . ca oameni,
avand marturia video a declaratiilor date la decesul fratelui pot spune ca o parere personala ca sunt aroganti si insensibili.filozofia facuta de domnul Holerga bine studiata l-ar recomanda politician alaturi de doamna Saliste despre a carei sustinere politica presa a publicat.in acest articol se vorbeste de dinozauri eu ii numesc cameleoni.citind articolul am simtit ca problema dintre dumneavoastra si ei a devenit personala si nu profesionala cum ar trebui .Ironie cu privire la sesizari , “a-i satisface dorintele”, “de ce mai sta aici..?” arata foarte clar antipatie si simt ca usor, usor conducerea administrativa seamana a patronat.indiferent ca acestea sunt “pretentii nejustificate” nu ne da nimeni dreptul sa folosim un limbaj personal si original ci doar un limbaj strict profesional in care trebuie pastrat respectul si distanta.Adevarat ca nici nu ne interzice nimeni dar cand esti conducator de unitate trebuie sa fi mai retinut si mai clar.
Domnule doctor este grav ce se intampla cu noi si cu dumneavoastra.eu niciodata nu mi-as permite sa generalizez activitatea dintr-o anumita profesie asa cum niciodata nu as sta cu bratele incrucisate cand este vorba de corectitudine, de sanse egale .va urez succes si aceasta schimbare de mentalitate va sfatuiesc sa o faceti cu ajutorul presei.
Ei va acuza de “izolare”, “refuza sa opereze”,”nu respecta”, “nu intelege”, “lipseste”, “persoana foarte dificila” si cel mai grav “nu te poti baza pe el” dar in acelasi timp se contrazic si spun ca vor sa mai angajeze pentru ca “are prea multe cazuri”.Deci sunteti un medic bun.
Ca om sunteti poate mai libertin si nu va plac sabloanele si lozincile dar pentru pacienti sunteti bun daca nu aveti reclamatii!
Va urez succes, putere de munca si sanatate!
adi 10 Iulie, 2009 22:07
un cacat de om mare doctor…in afara de reclamatii nu stiu la ce se mai pricepe
Cacovean Adrian 26 Iulie, 2010 0:17
Acest articol a constituit baza unui scenariu regizat soldat cu scrierea de referate din partea sefilor de sectie din Spitalul judetean de Urgenta Valcea, la comanda directoarei spitalului si un proces de circa un an in care s-a dovedit in instanta caracterul abuziv al unei sanctiuni menite sa astupe definitiv gura care sesiza
Cacovean Adrian 26 Iulie, 2010 0:24
nereguli de organizare si folosirea abuziva a puterii administrative impotriva actului medical. Se posteaza foarte usor aici, oricine poate scrie ce doreste si arunca cu orice cuvinte impotriva oricui. In loc de masuri care sa implice imbunatatirea actului medical, s-au luat masuri administrative imimpotriva doctorului care
Cacovean Adrian 26 Iulie, 2010 0:29
dorea sa mearga treaba bine pentru pacienti. Tribunalul din Bucuresti a vazut adevarul si a anulat decizia de sanctionare abuziva a medicului care a sesizat pericolele in desfasurarea actului medical. O sa urmeze si un drept la replica si sa stiti ca lucrurile nu au incetat, situatia de atunci s-a inasprit si urmeaza curand
Cacovean Adrian 26 Iulie, 2010 0:37
factura de plata. Cineva a dat ok la comentarii scabroase, cenzorul comentariilor, cineva a denaturat continutul discutiilor si s-a dat trimisul prefectului de atunci, cineva nu stie ce face si care sunt platile. Pe voi nu va asigura locul pe care credeti ca-l aveti in Arca lui Noe din Bilblie sau fi
Cacovean Adrian 26 Iulie, 2010 0:45
sau filmul 2012 sau filmul Titanic. Voi sunteti raul si incurcatura si mizeria si vanzarea pe doi bani a tarii asteia. Daca ati dat drumul la comentarii la oameni care nu au avut indrazneala sa isi spuna numele, o sa dati drumul si la comentariile mele.
gogu 9 Noiembrie, 2010 14:49
Indiferent de ce probleme exista la nivel financiar, asta nu ar trebui sa ii impiedice pe medici sa aiba un comportament uman si respectuos fata de pacienti. Tarcobu Ioana este exemplul negativ perfect de medic care le spune pacientilor ca sunt prosti, inculti, needucati. Unde e deontologia “doamna doctor”? A ramas la biblioteca atunci cand sufereati de prea multa cultura?! E rusions!
inteleptul 8 Mai, 2011 20:57
daca vreti sa nu ajungeti in mormant feriti-va de Dr. Holerga Laurentiu ( anestezist) si de Dr. Tomescu sunt doi oameni care n-au nici o treaba cu meseria pe care o fac . Au ucis oameni .
COCO. 13 Septembrie, 2011 19:53
– ARE DREPTATE D-L. DR. CACOVEANU , DESPRE SISTEMUL SANITAR, SUNT DE 17 ANI IN SISTEM A-MI ESTE SCARBA SA MA DUC LA SERV . OAMENII D E RAND NE VAD NE SIMPT . AU UN SPIRIT DE OBSERVATIE MARE , MAI ESTE RUSINE CA LUCREZ IN SITEMUL SANITAR , DAR NU AM INCOTRO…….