• Coca, Frâncu şi Jurcan pe punctul de a rămâne fără cazare
Suma de 1,5 milioane euro plătită de camera superioară a Parlamentului pentru cazarea senatorilor în cele două hoteluri, Radisson şi Bucureşti se dovedeşte insuficientă pentru asigurarea confortului aleşilor. Din 137 de senatori, doar vreo 20, cu domiciliul în Bucureşti sau în judeţele limitrofe, nu au ales varianta găzduirii în destinaţiile alese de secretariatul Senatului. Conform site-ului e-licitaţie.ro, Senatul României a încheiat două contracte pentru asigurarea cazării aleşilor, cu firmele Grand SRL si SC Bucureşti Turism SA, valoarea totală depăşind suma de 6 milioane lei. Cazaţi la hotelul Radisson, cei trei senatori vâlceni încep să-şi caute variante de gazdă sau de supravieţuire în mediu stradal, în condiţiile în care Senatul nu mai poate onora plata pe ultimele trei luni ale acestui an.
Frâncu: „Stau acasă!”
Pentru liberalul Emilian Frâncu, varianta evacuării din hotel nu este una care să-i permită prea multe soluţii. „Dacă mi se taie din bani şi sunt lăsat şi fără cazare o să stau acasă!”, afirmă vicepreşedintele grupului de senatori liberali. În plus liberalul vâlcean este de părere că toată povestea costurilor ridicate pentru cazarea aleşilor i se pare una cu iz politicianist. „Se aruncă tot felul de invenţii pe piaţă referitoare la diverse cheltuieli ale parlamentarilor. S-a prezentat în urmă cu ceva vreme cazul unui senator a cărui factură la telefonul mobil era de 1500 lei. Este absurdă chestiunea. Senatul nu decontează mai mult de 400 lei pentru facturile la telefon. Poţi să vorbeşti cât vrei, dar plăteşti diferenţa din buzunarul tău. Mi se pare normal ca cei care sunt din provincie să fie găzduiţi undeva. Dar nu noi am ales destinaţia, contractul a fost încheiat de Camera Senatului printr-o licitaţie. Dacă vor să facă economie să taie din sumele de cazare ale deputaţilor. Lor li se înmânează 3000 de lei pentru cazare şi nu sunt mânaţi într-o parte sau în alta. Fiecare îşi închiriază un apartament sau o garsonieră. Un deputat îşi poate sustrage lejer 2000 de lei din această sumă dacă preferă o garsonieră. Probabil, că la noi vor apela la o reducere a serviciilor hoteliere ca să scadă valoarea facturii. Nu cred că vom ajunge în postura de a ne căuta gazde. Dacă se apelează la această măsură eu stau acasă. Nu am de gând să cedez din drepturi şi din bani pentru a finanţa un Guvern de escroci. Dacă aş avea garanţia că aceste fonduri economisite ar ajunge într-adevăr la populaţie nu aş avea nimic împotriva măsurilor anunţate de Boc”, a răspuns Emilian Frâncu.
Coca vrea la cort
Ceva mai rustic, social-democratul Laurenţiu Coca se declară adeptul vieţii în natură pe timp de criză acceptând chiar şi varianta instalării într-un cort pe pajiştea din faţa Parlamentului. „Păi, eu de când am ajuns senator m-am prezentat unde m-au repartizat ei. Prima dată m-au trimis la Minerva, la două stele. Acum sunt la Radisson. Dacă nu au bani, să îmi dea un cort ca al lui Gaddafi şi mă pun pe tăpşan în faţa Parlamentului. Ar mai fi varianta să ne transforme în Marea Adunare Naţională şi ne convoace doar de două ori pe an. Acum, serios vorbind, nu ştiu ce voi face, dar nu o să stau acasă. Am un mandat încredinţat de alegătorii din sudul judeţului şi nu am de gând să îi las baltă. O să văd ce variante ne oferă cei de la Senat şi ce soluţii pot găsi eu”, afirmă senatorul PSD de Vâlcea.
Cazare, mic dejun şi diverse servicii
La Hotel Radisson, pe Calea Victoriei, senatorii beneficiază, în afară de cazare şi de alte servicii cum ar fi micul dejun servit în regim de bufet suedez, curăţătorie şi spălătorie. „A fost un pachet contractat de către departamentul din Senat. Nu au verificat câţi senatori obişnuiesc să ia micul dejun. De exemplu, eu nu o fac! Nu îmi permit nici să servesc masa de prânz sau cina la hotel. Au nişte preţuri de ţi se face rău”, explică senatorul Coca. Pe de altă parte, liberalul Frâncu nu ar accepta o cădere bruscă de la cele patru stele ale hotelului din centrul Bucureştiului la vechiul Minerva, ceva mai modest clasificat. „Nu accept să fiu mutat la două stele. Primesc vizite de la parlamentari străini, nu pot să îi chem într-o magherniţă ca să socializăm”, declară Emilian Frâncu. În afară de luxul asigurat pe trei sferturi în acest an, senatorii români primesc o indemnizaţie de 4690 lei, decontarea cheltuielilor de transport în teritoriu şi o sumă forfetară pentru cheltuielile cu menţinerea cabinetelor parlamentare

















COMENTARIUL TAU