Excursia pe care un grup de şase turişti bucureşteni şi-o planificaseră la Obârşia Lotrului a fost la un pas să se încheie tragic. Amatorii de turism montan s-au cazat la Pensiunea Bradu din Punctul Turistic Obârşia Lotrului, de unde, în cursul dimineţii de sâmbătă 30 mai 2009 au plecat cu un autoturism de teren pe traseul: Pensiunea Bradu - Culmea lui Ştefan - Zenoguţa – Platoşteanu - Pietrele Curmăturii - Curmătura Vidruţei. Animaţi, cel mai probabil, de peisajul idilic, dublat de spiritul de aventură, bucureştenii nu au ţinut cont de condiţiile meteo-rutiere nu tocmai favorabile, drumul fiind acoperit cu un strat de zăpadă de aproximativ 10-15 cm. Nu i-a speriat nici faptul că autovehiculul cu care se deplasau nu era echipat cu accesorii pentru zăpadă.
Muntele nu iartă
O vorbă veche, ce circulă printre iubitorii acestui gen de turism, spune că „muntele nu iartă!”. Cam aşa s-a întâmplat şi în acest caz. La un moment dat, autoturismul de teren, a rămas imobilizat într-o zonă periculoasă. Cinci turişti din grupul de şase au coborât, însă, şoferul a încercat să repună autoturismul pe drum. Neinspirată decizie! În timpul efectuării manevrelor necesare deblocării, autoturismul a derapat şi a căzut într-o prăpastie, la aproximativ 200 metri adâncime. În urma impactului cu stâncile văgăunii, maşina a fost distrusă în proporţie de 90 %. Conducătorul auto a reuşit să sară din autoturism, dar, în momentul contactului cu solul dur, bărbatul a suferit leziuni foarte grave.
Rănit, transportat de elicopterul SMURD
Văzând cele întâmplate, una dintre turiste, Constanţa P., de 46 ani, din Bucureşti, a solicitat ajutor prin intermediul apelului unic de urgenţe 112, comunicând faptul că se află pe un drum forestier, în apropiere de D. N. 7 A, în zona Culmea lui Ştefan, situată între Obârşia Lotrului şi Vidra. Femeia le-a mai spus operatorilor şi despre accidentul în urma căruia şoferul s-a ales cu răni grave. Dispecerul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vâlcea a transmis informaţia jandarmilor din cadrul Postului Montan Voineasa. Aceştia s-au deplasat împreună cu poliţiştii din cadrul Postului Voineasa, lucrătorii Salvamont Vâlcea şi cei ai SMURD Sibiu la locul indicat, unde au acordat primul ajutor victimei, Mihai C., de 63 ani, din Bucureşti, după care au transportat-o în oraşul Brezoi. De acolo, turistul sexagenar a fost preluat de un elicopter pentru a fi transportat la un spital din Bucureşti. Jandarmii montani reamintesc turiştilor că, deplasarea pe trasee nesigure, în special, în această perioadă cu temperaturi scăzute, este indicat a nu se efectua, deoarece există pericolul producerii de evenimente nedorite.

















COMENTARIUL TAU