Uslaşii trebuie să meargă pe mâna lui Ion Câlea

Uslaşii dau iar în clocot. Înţelegerile dintre PSD şi PNL par a nu mai avea sfârşit de vreme ce interesele de grup ale unora sau ale altora pierd din vedere interesul general asumat de către liderii de la Bucureşti. Şi anume câştigarea alegerilor cu orice preţ. Dacă vă mai aduceţi aminte, în urmă cu câteva săptămâni scriam despre şedinţa de la PSD, unde băieţii de la municipiu lăsau pe faţă să se înţeleagă că au nemulţumiri mari faţă de ceea ce s-a negociat cu PNL şi că ei vor garanţii. Preşedintele Ion Câlea a fost atunci din nou înţelept şi a calmat lucrurile, chiar dacă poate altora le-ar fi convenit un scandal monstru. Acum pesediştii, se pare că sunt din nou nemulţumiţi pentru că vor să facă listele de consilieri după bunul lor plac.

Autor Nicoleta Chera - editor / Citeste articolul complet

Deputatul amnezic

Deputatul liberal Cristian Buican se pare că suferă de amnezie sau are sindromul Pinocchio. Liderul PNL Vâlcea „a uitat” declaraţiile făcute cu puţin timp în urmă la adresa actualilor săi parteneri de Alianţă. Cea mai recentă mostră de „amnezie buicăniană” a fost arătată săptămâna trecută, la prima conferinţă de presă susţinută alături de preşedintele PSD Vâlcea, Ion Cîlea şi partenerii de alianţă, când liberalul „nu-şi mai amintea” că a afirmat despre liderul social-democrat că s-a grăbit când a spus că este candidatul USL pentru bătălia politică din 2012 şi că este prins în mrejele PDL. În schimb, preşedintele PSD Vâlcea n-a uitat afirmaţiile lui Buican, chiar dacă acestea erau făcute într-un alt context politic şi a ţinut să-l avertizeze elegant pe liberal că nu se va lăsa manipulat sau condus de cineva.

Autor Nicoleta Chera - editor / Citeste articolul complet

MARIAJ IMPUS

Ion Cîlea şi Cristian Buican îşi vor jura din nou în această săptămână iubire veşnică. De voie de nevoie, liderul social-democrat bate palma cu cel despre care afirma că duce „o politică a ieşirii cu parul la drumul mare” şi, care prin acţiunile din ultima perioadă „a cam dat cu bâta-n baltă!”. Cuvinte de laudă despre preşedintele liberal avea şi Dumitru Persu care spunea că „activitatea politică a lui Buican este apă de ploaie, iar locul său este la periferia politicii vâlcene”. Secretarul executiv al PSD mai adăuga: „PNL va pierde cu brio susţinerea unor cetăţeni de bună credinţă pentru că nimic nu se poate clădi pe minciună, invenţii, demagogie şi ipocrizie aşa cum practică în viaţa politică Buican”. Aprecieri la adresa preşedintelui PSD au venit şi din partea preşedintelui liberal care afirma că Ion Cîlea este prins în mrejele PDL, ţinut în spate de Persu şi că s-ar putea ca în bătălia politică din 2012 să nu mai reprezinte partidul în cursa pentru şefia Consiliului Judeţean din cauza apropierii faţă de democrat-liberali.

Autor Alina Parvu - editor / Citeste articolul complet

Zvonuri

Răvaş către PDL
Se aude prin târg că prefectul apolitic Petre Ungureanu ar fi făcut o scrisoare către foştii săi colegi de partid, deranjat de afirmaţiile consilierului Petre Grigore. Spre stupoarea multora, subiectul nu a fost dezbătut la ultima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean. Cel puţin de această dată, PDL-ul n-a sărit în apărarea lui Ungureanu, aşa cum în urmă cu câteva luni o făcuse printr-un comunicat de presă când existau zvonuri că acesta urmează să fie schimbat din funcţie. Mai mult, anumiţi portocalii se întreabă de ce Ungureanu nu-l dă în judecată pe fostul său amic Grigore!!!

Autor Redactia - editor / Citeste articolul complet

Bulacu: „Ar fi o prostie schimbarea mea!”

Prim-vicepreşedintele PDL Vâlcea, Romulus Bulacu este de părere că o nouă încercare privind schimbarea sa din funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean ar reprezenta o prostie. Pe de altă parte, liderul PNL Cristian Buican pretinde că, deocamdată nu a fost luată o decizie în acest sens, deşi este cunoscută dorinţa liberalilor de a ajunge cu orice preţ la ciolanul Puterii.

Autor Lavinia Stoian - editor / Citeste articolul complet

 

MISS Jurnal Valcean
Cine doriti sa fie Miss Jurnal Valcean?
MIRICA LUIZA


Vezi rezultate
Version 2.08