Deputatul Bleotu cumulează salarii de peste 300 de milioane de lei lunar

În timp ce le plânge de milă amărâţilor din Drăgăşani, deputatul social democrat Vasile Bleotu încasează lunar cât alţii în ani grei de muncă. Agenţia Naţională de Integritate susţine că fotoliul său de parlamentar este incompatibil cu postul călduţ de director economic la Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar. Deputatul visează să ajungă cu orice preţ la şefia PSD Vâlcea după ce luni bune a cochetat cu Puterea. Bleotu a săpat groapa primarului Nedelcu, dar şi a preşedintelui Cîlea şi riscă să ajungă în ea.

Autor Alexandru David - editor / Citeste articolul complet

Ample controale în trafic

Iuliana Moise, directorul Registrului Auto Român, a declarat că în perioada 10-25 noiembrie împreună cu poliţiştii rutieri vor avea loc controale tehnice în trafic pentru toate vehiculele aflate în circulaţie pe drumurile publice, având ca scop reducerea cauzelor generatoare de evenimente rutiere cu consecinţe grave, produse pe fondul defecţiunilor tehnice ale vehiculelor. Iuliana Moise a punctat faptul că, pe parcursul controalelor se va urmări starea tehnică a vehiculelor prin verificarea: sistemului de frânare, sistemului de direcţie, punţilor, jantelor, a anvelopelor şi a suspensiei, şasiului si a elementelor ataşate şasiului, vizibilităţii, emisiilor poluante, funcţionării instalaţiei de iluminare/semnalizare, precum şi reglajul acesteia, elementelor de identificare ale vehiculelor, încadrarea în categoria de folosinţă a acestora, legalităţii montării şi utilizării luminilor de altă culoare sau intensitate, dispozitivelor ori accesoriilor de avertizare, altele decât cele omologate.

Autor Lavinia Stoian - editor / Citeste articolul complet

Activitate intensă la Pieţe Prest

SC Pieţe Prest SA continuă plantările de arbori şi arbuşti pe aproape toate bulevardele municipiului Râmnicu Vâlcea. Săptămâna trecută au fost plantate 250 de magnolii pe Bulevardul Dem Rădulescu. Alte lucrări de toamnă presupun achiziţionarea şi plantarea de arbori paulownia, mesteacăn, frasin, arţar, castan, salcie pletoasă, magnolie, gard viu şi plută. Potrivit directorului Rozin Ceuşescu aceste plantări se fac pe mai multe străzi din oraş, în incinta Grădinii Zoologice, în diverse locuri care au spaţii verzi pe raza oraşului, la ANL-uri, pe faleza Olăneşti, la parcările din zona Olăneşti şi în scuarul Aton Pann.

Autor Alina Parvu - editor / Citeste articolul complet

ZVONURI

Vice cu buza umflată
Mircia Gutău a fost zilele trecute prin Primăria Râmnicului. Unul dintre viceprimari l-a poftit în birou, dar fostul edil l-a refuzat elegant spunându-i că preferă să stea pe hol, de vorbă cu angajaţii. Junele ajuns în fotoliul de vice datorită sprijinului fostului primar a declarat recent că nu a putut ajunge la procesul lui Gutău, căci vezi Doamne ar fi avut tare mult de lucru la primărie. Mai să fie! Ghici ciupercă cine-i personajul?

Autor Redactia - editor / Citeste articolul complet

Grupul Şcolar „Constantin Brâncoveanu”, la ceas aniversar

Zilele Grupului Şcolar „Constantin Brâncoveanu” din Horezu s-au dovedit a fi un real succes. Pasiunea şi implicarea dascălilor în formarea tinerei generaţii, rezultatele obţinute de elevi la olimpiade şi concursuri dovedesc că Liceul din Horezu ocupă un loc de cinste în topul unităţilor de învăţământ vâlcene. În acest an, în cadrul Zilelor Liceului a avut loc cea de-a VII-a ediţie a simpozionului „Brâncoveanu – pecete pe cer”, moment cu o încărcătură emoţională deosebită. Simpozionul este potrivit afirmaţiilor directorului Ivona Albăstroiu o şansă de afirmare, un început: „Elevii pot să-şi exprime trăirile şi sentimentele cu talentul care au fost înzestraţi. În lumea un pic nesigură în care trăiesc, noi reuşim prin atenţia pe care le-o acordăm să le oferim certitudinea că idealurile lor sunt realizabile. Noi trebuie să fim modele pentru ei. Copiilor nu le trebuie decât un pic de curaj ca să arate cât sunt de creativi şi sensibili. Ne-au dovedit-o cu atâtea prilejuri. Noi, dascălii le suntem la fel de recunoscători elevilor. Ei ne demonstrează că dăruirea cu care-i îndrumăm ne este răsplătită prin rezultatele pe care le obţin. Ceea ce sădim şi îngrijim cu atâta migală dă roade”, a afirmat cu emoţie şi entuziasm directoarea Ivona Albăstroiu.

Autor Gabi Tudor - editor / Citeste articolul complet

 

MISS Jurnal Valcean
Cine doriti sa fie Miss Jurnal Valcean?
MIRICA LUIZA


Vezi rezultate
Version 2.08