30 Ian, 2012 in Administratie / Cuvinte cheie
Tags: alegeri, dăeşti, edil, Fedeleşoiu., ion dobre., localitate, mandat, primar, Primăria Dăeşti, proiecte
/ nici un comentariu

Primarul comunei Dăeşti, Ion Dobre, se numără printre cei mai longevivi edili vâlceni. A ajuns în fruntea localităţii la scurt timp după Revoluţie, iar de atunci dăeştenii îi acordă votul de încredere. Va candida pentru un nou mandat şi este convins că proiectele demarate le va putea finaliza având sprijinul şi încrederea cetăţenilor din localitate. Pe lista de priorităţi figurează proiecte ambiţioase.
Fierbere în PSD Vâlcea
Mircea Geoană continuă să aibă suficienţi susţinători în Vâlcea. Un număr impresionat de social-democraţi l-ar putea urma în formaţiunea politică pe care o va lansa curând. Geoană a avut deja întâlniri de taină cu mai multe nume sonore din PSD şi chiar primari. Printre cei prezenţi la discuţiile cu fostul lider social-democrat s-au aflat în special cei nemulţumiţi de mariajul impus între PSD şi PNL. Întâlnirea a avut loc pe meleaguri vâlcene, în locuinţa unui ales marginalizat în ultima perioadă de social-democraţi.
13 Nov, 2011 in Zvonuri / Cuvinte cheie
Tags: casă, consilier, Dumitru Persu., edil, emilian francu, funcţii, întâlnire, liste., PDL, record, şedinţă de partid., tupeu, Valeriu Zgonea, vânzare
/ nici un comentariu
Liste cu funcţii
Candidatul USL Emilian Frâncu a încercat să momească diverse personaje care să vină în echipa sa pentru a câştiga Primăria Râmnciului. Personajul a făcut liste cu funcţii pe care le va da unora sau altora. Pe unele funcţii sunt trecute chiar mai multe persoane. Emilian Frâncu a făcut asemenea oferte şi unor ziarişti care nu au acceptat.
30 Oct, 2011 in Politica / Cuvinte cheie
Tags: candidat, Consiliul Judeţean Vâlcea, dorel jurcan, edil, Gabriel Oprea, partid, PD+L Vâlcea, preşedinte, Primăria Râmnicului., Romeo Rădulescu, senator, sondaj, UNPR.
/ nici un comentariu

Preşedintele PDL pretinde că ar fi dispus să cedeze candidatura la şefia Consiliului Judeţean Vâlcea în favoarea unui reprezentant al UNPR, doar în cazul în care respectivul s-ar situa mai bine în sondaje decât el. Liderul democrat-liberalilor vâlceni afirmă că lucrurile la Primăria Râmnicului au fost tranşate în urma unei discuţii purtate cu Gabriel Oprea. Senatorul Dorel Jurcan susţine că UNPR-ul nu va avea candidat propriu la Primăria Râmnicului. Parlamentarul vâlcean afirmă că-şi doreşte ca PDL şi UNPR să aibă candidaţi unici în bătălia politică de anul viitor.

Candidaţii PD-L şi PSD îşi vor disputa fotoliul de edil al Râmnicului. Râmnicenii au decis prin vot ca în bătălia finală pentru Primărie să intre Romeo Rădulescu şi Remus Grigorescu. În primul tur al confruntării candidatul PD-L a obţinut 15.493 de voturi, în timp ce social-democratul 9.810 voturi. Pe locul trei s-a situat Bogdan Pistol cu 5.671 de voturi. În primul tur al alegerilor pentru Primăria Râmnicului s-au prezentat doar 31,68% dintre râmnicenii cu drept de vot.