
Până pe 9 septembrie, la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vâlcea se desfăşoară un control tematic ce are ca obiectiv evaluarea activităţii manageriale a structurilor de conducere ale unităţii. Controlul a demarat la începutul săptămânii trecute. Evaluarea este efectuată de specialişti din cadrul Corpului de Control al Ministrului Administraţiei şi Internelor. Surse din Poliţie dau ca sigură debarcarea chestorului Ion Stoica din fotoliul de comandant al IPJ Vâlcea. Mai mult, aceleaşi surse susţin că ministrul Igaş şi-ar fi trimis subalternii în control în urma unei reclamaţii venite din partea unui poliţist vâlcean.
27 Feb, 2011 in Actualitate / Cuvinte cheie
Tags: arestare preventivă., Direcţia Generală Anticorupţie - Vâlcea, euro, flagrant, IPJ Vâlcea, luare de mită., mita, Perişani, poliţist, proces-verbal de contravenţie, Tribunalul Vâlcea
/ nici un comentariu

Uniformă pătată. Un poliţist din Perişani a fost prins în flagrant în timp ce primea 900 de lei mită pentru a anula un proces-verbal de contravenţie. În cursul acestei luni, poliţistul a primit de la denunţător 200 de euro, urmând ca ultetior să primească aceeaşi sumă. Poliţistul îl amendase pe denunţător cu 3.330 de lei, reţinerea materialului lemnos şi a unei drujbe după ce a fost depistat având o cantitate de lemne fără acte de provenienţă. Omul legii a fost arestat pentru 29 de zile.

Scandal de proporţii la Bălceşti. În primele zile ale anului, poliţiştii din localitate au fost sesizaţi prin Dispeceratul de Urgenţă 112, de Doiniţa L., de 28 ani că Gheorghe V., de 33 ani a pătruns fără drept în curtea locuinţei soacrei sale Maria L. şi le-a agresat fizic, lovindu-le cu un cuţit. Din primele verificări, efectuate la faţa locului, s-a stabilit că Gheorghe V. şi Doiniţa L., au avut anterior o relaţie de concubinaj, care s-a încheiat în anul 2008 când Gheorghe V. a fost condamnat penal şi încarcerat în penitenciarul Colibaşi, de unde a fost liberat condiţionat în data de 25.12.2010

Posturile de poliţie vâlcene se confruntă cu o acută lipsă de personal, iar absenţa autoturismelor se face resimţită în diverse împrejurări. Şase posturi de Poliţie Rurală îşi desfăşoară activitatea doar cu un singur poliţist, iar poliţiştii din 15 localităţi nu beneficiază de autoturisme.

În primul semestru al acestui an, se constată o creştere a numărului de arestări şi a persoanelor cercetate pentru săvârşirea unor infracţiuni de natură economico-financiară. Numărul infracţiunilor stradale, al accidentelor rutiere şi al minorilor cercetaţi se află în scădere. Acestea sunt doar câteva dintre rezultatele obţinute de poliţiştii vâlceni în primul semestru al acestui an. Chestorul Ion Stoica afirmă că şi-a propus ca obiectiv ca până la sfârşitul acestui an, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Vâlcea să se situeze în primele 15 din ţară la infracţiuni constatate şi soluţionate, obiectiv pe care este convins că-l va atinge.