
Campioana României la handbal feminin Oltchim Râmnicu Vâlcea a învins, sâmbătă, în deplasare, formaţia Krim Ljubljana, scor 31-25 (16-13), în meciul de debut din grupa a 2-a principală a Ligii Campionilor. Fetele lui Radu Voina au dat de pământ cu Krim, învingând-o la pas, la capătul unei evoluţii entuziasmante. A fost cel mai bun meci al Oltchimului în acest sezon de Liga Campionilor. În poarta Oltchimului, Luminiţa Huţupan a făcut o partidă excelentă.

Premierul Emil Boc a revenit, după numai o săptămână şi câteva zile, la Rm. Vâlcea, anunţând măsurile concrete luate de Guvern pentru salvarea colosului de pe Platforma Chimică. În plus, primul-ministru al României a anunţat că, începând din acest an, vor fi impuse standarde de cost cu privire la funcţionarea primăriilor, iar cele aflate în dificultate financiară, din cauza crizei economice, vor fi sprijinite, cu condiţia să nu aibă cheltuieli nejustificate. Boc a promis alocarea de fonduri, în special, pentru finanţarea programelor de turism din Voineasa, Băile Olăneşti, Malaia şi Horezu şi a apreciat poziţia tranşantă a primarului Mircia Gutău, cu privire la descentralizare.
Campioana României la handbal feminin, Oltchim Râmnicu Vâlcea, a fost repartizată în urna a doua valorică, alături de Podravka Koprivnica, Larvik HK şi Krim Ljubljana, la tragerea la sorţi pentru grupele Ligii Campionilor, care va avea loc miercuri, la sediul EHF de la Viena. Echipa vâlceană evită adversare de temut, precum Podravka Koprivnica, Krim Ljubljana sau Larvik HK, însă s-ar putea confrunta cu mari forţe ale handbalului european, precum Viborg HK sau Gyori ETO KC. Oltchim va participa pentru al treilea sezon consecutiv în grupele celei mai puternice competiţii din Europa. În primul sezon, oltencele au trecut de prima fază a grupelor, iar în cel de-al doilea au ajuns în semifinale. Obiectivul pentru participarea din sezonul viitor va fi finala Ligii Campionilor.
Oficialii campioanei României la handbal feminin, Oltchim Râmnicu Vâlcea, vor demara în această săptămână tratativele pentru formarea noului lot cu care să atace viitoarea ediţie a campionatului şi a Ligii Campionilor.
Sub privirile a 500 de spectatori, dar şi ale selecţionerului Radu Voina, elevele lui Ivica Rimanic au făcut o primă repriză foarte bună, pe care au terminat-o în avantaj de opt goluri, scor 20-12.