De exemplu mi-ar fi plăcut ca domnul Dumitru Persu să facă un pas înapoi şi să dea un exemplu şi pentru alţii care fac politică şi au avantaje de pe urma ei de atâţia ani. Pentru că este un om împlinit care a făcut multe lucruri bune şi care este suficient de orientat şi inteligent ca să înţeleagă că oamenii sunt sătui de un sistem promovat chiar de către politicieni de felul lui. Este adevărat că trebuie să laşi ceva în loc, iar domnia sa se poate lăuda în continuare că nu se dă pe nimeni altul ca şi capacitate de a coordona şi de a analiza activităţi politice şi nu numai. Profesional nu mai vorbim. Dar nu noi am promovat numai nulităţi cu facultăţi la barieră sau făcute prin poştă. Tot politicieni asemenea domniei sale au promovat tineri subţirei ca intelect şi pregătire tocmai pentru a nu avea surprize în timp şi să aibă cine-i trimite la plimbare. Deci vina le aparţine. Numai că oamenii s-au săturat de aceleaşi feţe care au tăiat şi spânzurat de atâta timp şi care acum ar trebui să facă un pas în spate. Şi nu neapărat să iasă din politică, ci doar să facă un pas măcar simbolic în spate. Iar pentru asta mulţi ar fi mult mai apreciaţi ca politicieni, dar şi ca oameni.
MANIFEST
23 Ian, 2012 in Editorial / Cuvinte cheie
Tags: adevăr, clasa politica, declarfaţie, Dumitru Persu., manifest, mişcări sociale, pensionari, Politica, politicieni, vină
/
nici un comentariu
Autor Nicoleta Chera - editor / Citeste articolul complet
Pensii la limită de vârstă pentru 60.878 de vâlceni
23 Ian, 2012 in Actualitate / Cuvinte cheie
Tags: bilete de tratament, casa de pensii valcea., director executiv, Gabriel Andreescu., grupă de muncă, indemnizaţii, pensionari, staţiuni, veterani de război
/
nici un comentariu

Directorul executiv al Casei Judeţene de Pensii Vâlcea a menţionat la ultima şedinţă a Colegiului Prefectural că 60878 de vâlceni beneficiază de pensii de limită de vârstă, în timp ce 94 de pensii anticipate. Există 637 de pensii anticipate parţiale şi 1950 de pensii de invaliditate gradul I şi 15339 de pensii de invaliditate gradul II, iar gradul III – 9802. Potrivit directorului Andreescu în Vâlcea există la 1 decembrie 2011 - 27091 pensii de invaliditate şi 13755 pensii de urmaş. 4024 de vâlceni încasează indemnizaţii de veterani de război, iar 406 ridică indemnizaţii pentru persoane persecutate din motive politice. De asemenea, sunt acordate 5800 de ajutoare pentru soţul supravieţuitor.
Autor Alina Parvu - editor / Citeste articolul complet
Activitate diversificată la Cluburile Pensionarilor
28 Nov, 2011 in Politica / Cuvinte cheie
Tags: Cluburile Pensionarilor, cursuri, deputat PDL, expoziţie, pensionari, preocupări, primar Romeo Rădulescu., Samoil Vâlcu
/
nici un comentariu

Înfiinţate de Primărie, Cluburile Pensionarilor din municipiu au devenit în timp spaţii de desfăşurare a unor activităţi apreciate de pensionari. Dorind să diversifice activitatea acestor spaţii, la iniţiativa primarului Romeo Rădulescu în Clubul pensionarilor din Petrişor se desfăşoară de câteva luni cursuri de engleză, dans, aerobic, pictură, tenis de masă, activităţi destinate copiilor din cartier, dar şi părinţilor acestora.
Autor Lavinia Stoian - editor / Citeste articolul complet
„Plâns politic” de mila pensionarilor
10 Oct, 2011 in Dezvaluiri / Cuvinte cheie
Tags: Cântarea României., Cosmin Constantinescu, Dumitru Persu., pensionari, replici, voturi, Ziua Pensionarilor
/
nici un comentariu

Unul dintre episoadele jenante care ne-a atras atenţia săptămâna trecută a fost acela ai cărui protagonişti au fost două personaje, să nu spune prăfuite că ar fi prea mult, ale politicii vâlcene. Şi spunem asta deşi diferenţa de vârstă dintre cei doi este una considerabilă. Ca şi experienţa lor. În schimb când vine vorba despre modul în care fac politică, demagogia îi caracterizează pe amândoi. Este vorba despre o întâlnire a pensionarilor din Râmnic, unde au fost invitaţi viceprimarul Cosmin Constantinescu, alias „Burbery” şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Dumitru Persu. Pe lângă aceştia a mai fost prezent un reprezentant al Casei de Pensii care a rămas stingher în faţa replicilor acide dintre cei doi politicieni care şi-a disputat politic simpatia unor pensionari amărâţi care abia dacă îşi duc zilele.
Autor Alexandru David - editor / Citeste articolul complet
Protestul disperării
6 Iun, 2010 in Eveniment / Cuvinte cheie
Tags: miting, pensionari, Prefectura Vâlcea, sindicalişti.
/
nici un comentariu

500 de persoane au protestat la sfârşitul săptămânii trecute în faţa Prefecturii Vâlcea faţă de măsurile de austeritate anunţate de Guvern. Protestatarii au ars portretele preşedintelui Traian Băsescu şi ale premierului Emil Boc şi au scandat : „Am votat să trăim bine/ Azi trăim de azi pe mâine !”, „Plecaţi şi ne lăsaţi !”, „Jos Băsescu”, „Jos dictatorul”, „Băsescu şi ai lui să se ducă dracului !”, „Jos Guvernul criminal”, „Jos prefectul”. La protest au participat sindicalişti din Sănătate, Învăţământ, Poliţie, Pensionari şi reprezentanţi ai sindicatului Funcţionarilor Publici, dar şi oameni simplii. La final, o delegaţie a sindicaliştilor a fost primită de prefectul Petre Ungureanu, care a promis că va trimite la Bucureşti doleanţele lor.
Autor Lavinia Stoian - editor / Citeste articolul complet


