Platforma chimică în an electoral

Platforma chimică şi Râmnicul rămân până la urmă cele două chei ale controlului politic în judeţ. Întâlnirea de la Consiliul Judeţean prezidată de preşedintele Ion Cîlea pare a fi una ieşită din tipar de vreme ce PSD-ul nu mai are nici cea mai mică influenţă la nivel guvernamental. Oricât de importantă ar fi platforma chimică pentru Vâlcea (şi nu numai) decizia politică este hotărâtoare. PDL Vâlcea prin liderii săi cu putere de decizie (sau chiar Instituţia Prefectului) ar fi putut fi beneficiarul unei astfel de iniţiative. Dar nu e. Pentru că, după cum spuneam platforma chimică rămâne vitală pentru judeţ şi este o cheie într-un an electoral. Una peste alta judeţul are nevoie de soluţii care nu pot să vină fără sprijin politic.

Autor Nicoleta Chera - editor / Citeste articolul complet

Cine este capul mafiei din Primăria Râmnicului?

Afacerea cu terenul din meri este una veche, după o retrocedare la fel de interesantă (vezi şi Vila lui Ceauşescu de la Bujoreni, la care o serie de documente cruciale pentru proces au apărut după finalizarea procesului tot pe vremea unei conduceri liberale) pentru că, după ce în anul 2003 a fost făcut PUZ-ul, în 31 mai 2006 s-a făcut pentru prima dată propunerea cu donaţia. Şi pentru că în 2003 se prevedea ca totul să se facă pe cheltuiala proprietarului, propunerea a fost respinsă în unanimitate în anul 2006 cu recomandarea ca donaţia să se facă cu o condiţie. Şi anume totul să se facă pe cheltuiala proprietarului. În octombrie acelaşi an, raportul a fost retras însă. Ştiţi ceva despre asta domnule Toma Mihăescu? Că pe domnul Mesea nu-l mai putem întreba. Sunt multe puse în dungă în Primăria Râmnicului. Nu-i aşa domnule secretar? Deşi în 31 mai 2006 s-a votat în unanimitate în Consiliul Municipal, nu a fost întocmită o hotărâre de Consiliu, deşi votul este prins în procesul verbal de şedinţă. Este adevărat domnule Mihăescu? Şi dacă e adevărat poate ne spuneţi şi de ce? A venit timpul ca în înţelepciunea dumneavoastră proverbială (că nu ne permitem să spunem duplicitară cum ar face-o alţii) să răspundeţi la câteva întrebări de bun simţ. Şi am mai avea o întrebare că tot sunteţi funcţionar public. Aveţi cunoştinţă de proprietăţi în zona merilor pe numele dumneavoastră sau ale unor rude? Şi când au intrat în posesia lor? Şi cum nimic nu se putea face în Primăria Râmnicului fără să ştie secretarul îi mai adresăm o ultimă întrebare. Ştiţi cumva cine este capul mafiei (despre care vorbea Ion Gigi Matei) în Primăria Râmnicului?

Autor Gabi Tudor - editor / Citeste articolul complet

Uslaşii trebuie să meargă pe mâna lui Ion Câlea

Uslaşii dau iar în clocot. Înţelegerile dintre PSD şi PNL par a nu mai avea sfârşit de vreme ce interesele de grup ale unora sau ale altora pierd din vedere interesul general asumat de către liderii de la Bucureşti. Şi anume câştigarea alegerilor cu orice preţ. Dacă vă mai aduceţi aminte, în urmă cu câteva săptămâni scriam despre şedinţa de la PSD, unde băieţii de la municipiu lăsau pe faţă să se înţeleagă că au nemulţumiri mari faţă de ceea ce s-a negociat cu PNL şi că ei vor garanţii. Preşedintele Ion Câlea a fost atunci din nou înţelept şi a calmat lucrurile, chiar dacă poate altora le-ar fi convenit un scandal monstru. Acum pesediştii, se pare că sunt din nou nemulţumiţi pentru că vor să facă listele de consilieri după bunul lor plac.

Autor Nicoleta Chera - editor / Citeste articolul complet

Ilie Amuzan, cel mai bun în sondaje

Datorită unor lideri locali autentici, PSD are şansele cele mai mari într-o serie de localităţi importante. Una dintre acestea este oraşul Călimăneşti, unde Ilie Amuzan este cel mai bine plasat, surclasând potenţialul candidat PNL, dar şi pe cel liberal indicat în persoana directorului DSV Florinel Constantinescu. Faţă de al doilea candidat, actualul primar Ilie Amuzan are în plus 25 de procente. Se pare că proiectele sale au convins cetăţenii din Călimăneşti că mai merită un nou mandat. Asta dacă va dori să mai candideze pentru încă patru ani ca să-şi finalizeze şi alte proiecte demarate în staţiunea vâlceană.

Autor Gabi Tudor - editor / Citeste articolul complet

Emilian Frâncu loveşte în PDL cu mâna altora

Zilele trecute am aflat că senatorul Emilian Frâncu, candidat USL pentru Primăria Râmnicului, ar fi preluat un articol din ziarul nostru intitulat „PDL Vâlcea în faliment?”. Este vorba despre o analiză obiectivă, fără vreun substrat politic, pe care domnul Frâncu a preluat-o şi a postat-o pe pagina domniei sale de facebook. Şi să nu credeţi că a făcut-o din dorinţa de a ne face reclamă. Ci doar pentru a-şi sluji propriului scop şi anume de a lovi încă o dată în PDL Vâlcea. Deci un scop politic, domnia sa fiind deja în campanie electorală. L-am atenţionat pe domnul Frâncu că nu a avut acordul nostru pentru a face acest lucru şi cu tot respectul real pe care i-l purtăm pentru activitatea de excepţie a domniei sale în folosul judeţului, nu putem fi de acord cu asemenea practici.

Autor Alexandru David - editor / Citeste articolul complet

 

MISS Jurnal Valcean
Cine doriti sa fie Miss Jurnal Valcean?
MIRICA LUIZA


Vezi rezultate
Version 2.08