13 Nov, 2011 in Administratie / Cuvinte cheie
Tags: ameninţare, campanie electorală, controale, dosare., edili, investiţi, nereguli, Petre Ungureanu., prefect, Prefectura Vâlcea, recensământ
/ nici un comentariu

Petre Ungureanu îi ameninţă pe anumiţi primari şi le sugerează să renunţe la candidatură. „Nu s-au terminat cercetările privind modul în care au fost selectate comunele pe măsura 322. Ştiţi la ce mă refer. Le spun să nu le mai treacă prin cap să mai candideze. De obicei, aceste aspecte ies mai ales în preajma campaniei. Le transmit să nu se mai agite şi să se ducă să recunoască. Pe noul Cod Penal, recunoaşterea e mama înţelepciunii”, a spus răspicat Ungureanu. Prefectul a dispus ample controale care vitează executarea unor lucrări în mai multe localităţi din judeţ, investiţii ce ridică unele semne de întrebare. „Suntem cu ochii pe ei”, a afirmat Ungureanu.

Valeriu Amza este un personaj apărut în peisaj de câţiva ani, fiind reperat cu Ion Gigi Matei. Urcă fulgerător în carieră şi ajunge consilier municipal. Doar pentru că aşa a vrut Matei şi nu pentru vreun merit. Ce-i leagă pe cei doi, nimeni nu ştie… Pentru că nu poate fi vorba despre un sprijin real pe care i l-ar da Amza lui Matei. Problema este că Valariu Amza abia dacă trece pe la serviciu şi ameninţă pe cine prinde cu puşcăria. Chiar suntem curioşi dacă pricepe ceva acolo?! Necazul este altul însă şi vedem că nimeni nu face nimic. Apropo domnule prefect, puteţi să vă autosesizaţi sau vă sesizăm noi? Măcar să vedeţi dacă este nevoie sau nu de intervenţia dumneavoastră. Deci poftitorul de funcţii, Amza este consilier municipal, lucrează la o societate (fiind şi membru în consiliul de administraţie) care are contracte chiar cu Primăria Râmnicului. Da. RAJDP are contracte cu Primăria Râmnicului. Noi nu ne dăm cu părerea că domnul Valeriu Amza, autodeclarat justiţiar este în incompatibilitate şi lăsăm autorităţile să ia o decizie. Deci este sau nu incompatibilitate, domnule prefect? Sau domnule primar al Râmnicului? Asta dacă nu cumva secretarul se dă lovit. Se pricepe când doreşte pentru că… ştie carte.
16 Oct, 2011 in Dezvaluiri / Cuvinte cheie
Tags: comunist, cristian buican, emilian francu, greşeală, imagine, mişcări politice, oportunişti, organizaţie judeţeană, parveniţi, PCR, PDL, PNL Vâlcea, prefect, primari, psd, televizor, victor stănculescu
/ nici un comentariu

Până nu demult, deputatul Cristi Buican era un tip simpatic care muncea şi care era atent la toate mişcările politice şi nu numai din judeţ. Era elegant în declaraţii, era cumpătat, era intrigant când trebuia. Dar asta nu a durat prea mult. Imediat după ce a câştigat alegerile şi i-a suflat lui Emilian Frâncu organizaţia judeţeană, omul s-a pus pe lâncezit. Mişcările politice i-au devenit greoaie. A lăsat colegi fără imagine să iasă în faţă, făcând organizaţia de toată jena, a acceptat propuneri şi acţiuni care au făcut ca PNL să pară o adunătură de oportunişti, parveniţi şi să nu uităm ţărănişti.
25 Sep, 2011 in Zvonuri / Cuvinte cheie
Tags: cristian buican, Dan Niţu, deputat, emilian francu, Orleşti, Petre Ungureanu., PNL, prefect, Primăria Râmnicului., psd, senator
/ nici un comentariu
Frâncu pozează în victimă
Preşedintele liberalilor râmniceni, senatorul Emilian Frâncu, s-ar fi plâns către anumiţi colegi că, deputatul Buican nu l-a invitat la întâlnirea de socializare desfăşurată recent între aleşii PNL şi PSD. Surse din partid afirmă cu tărie că senatorul liberal vrea doar să pozeze în victimă şi să pară marginalizat. „Vrea să se creadă că e singur împotriva tuturor. Că nimeni nu-l ajută, că e singur în cursa pentru primărie, dar nu e deloc aşa”, îi spunea un liberal unui alt coleg de partid.
1 Mai, 2011 in Actualitate / Cuvinte cheie
Tags: alegeri, Consiliul Local, Frânceşti, laloşu, mihăeşti, Petre Ungureanu., prefect, primar, vâlcea, viceprimar
/ nici un comentariu

Prefectul Petre Ungureanu a declarat recent că Guvernul va decide în perioada următoare dacă este oportună chemarea la urne a cetăţenilor din Mihăeşti şi Frânceşti, localităţi conduse de primari interimari. „Dacă aş fi în locul Guvernului eu nu aş face alegeri la Mihăeşti şi Frânceşti. E costisitor şi foarte aproape de anul în care legea prevede că n-ar trebui să mai fie organizate. În plus, nu sunt prejudicii foarte mari că nu avem primari în localităţile respective. Există primari interimari cu atribuţii. Dacă Guvernul va decide să nu fie alegeri într-o localitate şi în cealaltă va fi la fel. Nu cred că le poate trata diferit. Va fi mai mult o hotărâte de oportunitate”, a afirmat Petre Ungureanu. Prefectul este de părere că nici la Laloşu nu se impune alegerea unui nou Consiliu Local.