Comandă din Modrogan către democrat-liberalii vâlceni: „Schimbaţi agenda publică! Vorbiţi despre măriri…”

Şefii de la Centru au trimis către Partidul Democrat Liberal Vâlcea şi alte organizaţii din ţară o circulară prin care liderii sunt somaţi să facă conferinţe de presă în cadrul cărora să prezinte priorităţile Ministerul Muncii. Preşedinţii din teritoriu sunt avertizaţi în circulară să trimită apoi la Bucureşti o sinteză a ceea ce au făcut şi mai ales cum au făcut pentru că aceste sinteze vor fi analizate în şedinţa Biroului Permanent Naţional al PDL. Dacă ar fi soldaţi credincioşi ai partidului şi ar respecta preţioasele indicaţii de la Centru - Dorel Jurcan, Samoil Vîlcu, Romulus Bulacu, Sorin Zamfirescu, dar şi alţi democrat-liberali vâlceni ar urma să iasă la rampă zilele următoare, într-o conferinţă de presă. Şefii de la Centru le-au impus şi temele pe care ar trebui să le abordeze. Astfel, dacă ar respecta linia partidului, democrat-liberalii vâlceni ar urma să vorbească în primul rând despre impactul real al reformelor promovate, axându-se pe reformele Ministerului Muncii şi priorităţi 2012.

Autor Nicoleta Chera - editor / Citeste articolul complet

Mârlanul de la PSD

28 Nov, 2011 in Editorial / Cuvinte cheie Tags: , , , , / 1 comentariu

Scandalul provocat de fostul preşedinte al Senatului Mircea Geoană se va stinge mai repede decât ai zice Gigi Beton. În opinia mea, agitaţia provocată de către fostul candidat pentru Preşedinţia României a fost una programată. Spun asta pentru că nu-l cred pe Mircea Geoană capabil să aibă asemenea iniţiative. Deşi la cât de penibil a reacţionat când a fost dat afară, i-am recunoscut stilul de „iuhu, iuhu, Mihaela, dragostea mea” din noaptea când s-a culcat preşedinte şi s-a trezit „prostănac”, cum îl etichetase în urmă cu nişte ani Ion Iliescu. La Vâlcea, de exemplu Mircea Geoană a avut adepţi doar cât era pe funcţie şi putea face favoruri. Apoi nu a mai avut.

Autor Nicoleta Chera - editor / Citeste articolul complet

Gigi Beton, USL şi Primăria

Revenind la interesele lui Ion Matei este ştiut faptul că pe vremea lui Mircea Gutău, firma controlată de el a turnat beton în draci la Feţeni, la groapa de gunoi. Şi nimeni nu spune cum a ajuns chiar liderul opoziţiei din Consiliul Municipal să aibă habar de un asemenea contract. Apoi am putea aminti de unele lucrări executate pe când era director la Direcţia Apelor Olt, dar prin intermediari care aveau contratele direct. Tehnica cu mâna a doua e veche şi a fost folosită în lipsă de imaginaţie apoi la alte lucrări, cum ar fi la Grădina Zoologică, staţia de epurare şi ultima dată la podul de peste Olăneşti. Incredibil, dar adevărat! Majoritatea lucrărilor au legătură cu Primăria Râmnicului. Chiar ne întrebăm de ce unii dintre colegii săi, îi spun Gigi beton. Este limpede că Ion Gigi Matei este un tip descurcăreţ pe care toţi îl bagă în seamă. De ce? Unii probabil se gândeau că într-o zi pesedistul va ajunge primar. Alţii probabil că se tem de gura lui prin Consiliul Municipal şi nu vor să aibă de lucru cu liderul Opoziţiei care tace când trebuie la şedinţe, la fel cum vorbeşte când trebuie. Vom reveni cu acest subiect în ideea că lumea trebuie să ştie exact cât de „greu” este să fii liderul opoziţiei, cât pierd şi cât câştigă cei din opoziţie când tac şi când vorbesc în Consiliul Local. Sau dacă au înţelegeri tacite sau nu cu puterea, prostind electoratul credul.

Autor Alexandru David - editor / Citeste articolul complet

Matei pus cu botul pe labe de Câlea

Scandalul declanşat în USL, după şedinţa sovietică de la municipiu, unde s-a vorbit despre Emilian Frâncu, candidatul USL pentru Primăria Râmnicului care era catalogat, cităm drept „un papagal cu doi ameţiţi după el”, unde s-a amintit despre angajări pe criterii de carnet roşu şi unde s-a văzut că lucrurile nu sunt deloc liniştite, s-a lăsat cu o nouă şedinţă. De USL de data asta. Cu participare restrânsă. Ion Câlea, Cristi Buican, Emilian Frâncu şi Ion Gigi Matei. Ion Gigi Mateuţ (aşa îi zic unii colegi şi nu înţelegem de ce), pardon Matei, care era mărul discordiei, a fost pus la punct de către preşedintele Ion Câlea care i-a cerut să calmeze lucrurile la municipiu. Tensiunea dintre Ion Câlea şi Gigi Matei era evidentă de vreme ce preşedintele de municipiu nu a mai dorit un timp să dea ochii cu Ion Câlea şi nu ar fi mai dorit să participe la şedinţele acestuia.

Autor Alexandru David - editor / Citeste articolul complet

Jurcan: „Aş putea renunţa la candidatura la Consiliul Judeţean în favoarea unui membru UNPR! ”

Preşedintele PDL pretinde că ar fi dispus să cedeze candidatura la şefia Consiliului Judeţean Vâlcea în favoarea unui reprezentant al UNPR, doar în cazul în care respectivul s-ar situa mai bine în sondaje decât el. Liderul democrat-liberalilor vâlceni afirmă că lucrurile la Primăria Râmnicului au fost tranşate în urma unei discuţii purtate cu Gabriel Oprea. Senatorul Dorel Jurcan susţine că UNPR-ul nu va avea candidat propriu la Primăria Râmnicului. Parlamentarul vâlcean afirmă că-şi doreşte ca PDL şi UNPR să aibă candidaţi unici în bătălia politică de anul viitor.

Autor Gabi Tudor - editor / Citeste articolul complet

 

MISS Jurnal Valcean
Cine doriti sa fie Miss Jurnal Valcean?
MIRICA LUIZA


Vezi rezultate
Version 2.08