Mult mai simplu

Orgoliile nemăsurate vor face din viitoarea campanie electorală una foarte dificilă. Se anunţă atacuri de toată jena, dezvăluiri incendiare, vendete politice care pot dărâma un candidat sau altul. Desemnarea senatorului Dorel Jurcan candidat al PDL pentru Consiliul Judeţean a surprins puţin mediile politice şi media. Senatorul a mai candidat împotriva actualului preşedinte al Consiliului Judeţean, Ion Câlea şi a pierdut la mustaţă. Dar atunci erau alte vremuri. PDL era pe val. Pesediştii erau în corzi. Acum, nici măcar primarii PDL, cei care mai sunt nu mai ştiu ce să facă. Bani nu prea au primit pe filieră politică. Sprijin prea mare de la centru nici atât. Majoritatea sunt curtaţi de către PSD sau PNL. Deci nu văd un sprijin serios în teritoriu. Plus că momentul este destul de dificil pentru PDL. Dar, să nu ne antepronunţăm atunci când vine vorba despre politica românească unde orice este posibil.

Autor Nicoleta Chera - editor / Citeste articolul complet

Primarul Dobre, decis să mai câştige un mandat

Primarul comunei Dăeşti, Ion Dobre, se numără printre cei mai longevivi edili vâlceni. A ajuns în fruntea localităţii la scurt timp după Revoluţie, iar de atunci dăeştenii îi acordă votul de încredere. Va candida pentru un nou mandat şi este convins că proiectele demarate le va putea finaliza având sprijinul şi încrederea cetăţenilor din localitate. Pe lista de priorităţi figurează proiecte ambiţioase.

Autor Alina Parvu - editor / Citeste articolul complet

Pozitiv şi Negativ

Pozitiv
Primarul faptelor
Primarul Cristian Nedelcu a reuşit prin proiectele şi investiţiile demarate să schimbe cu adevărat înfăţişarea oraşului pe care-l conduce. „Fapte, nu doar vorbe!” este deviza după care s-a ghidat edilul din Drăgăşani.

Negativ
Deservicii echipei din Primărie
Viceprimarul Burberry prin recentele acţiuni întreprinse în Piaţa Centrală, dar şi limbajul folosit nu face decât să aducă deservicii echipei de la Primăria Râmnicului.

Autor Redactia - editor / Citeste articolul complet

Rădulescu: „Cine vrea să plece e bun plecat!”

Primarul Râmnicului nu trage cu dinţii de consilierii PDL. Noi proiecte de anvergură şi în acest an pe agenda de lucru a primarului Romeo Rădulescu. Prelungirea Bulevardului Dem Rădulescu, construirea pasajului Tudor Vladmirescu, asfaltarea tuturor străzilor din Râmnic, dar şi alte investiţii îl determină pe actualul edil să privească detaşat confruntarea electorală din acest an. Cu toate că ştie că anumiţi consilieri democrat-liberali intenţionează să plece din partid, Rădulescu susţine că nu va face nici un efort să-i convingă să rămână alături de el. Primarul Râmnicului nu pare dispus nici să intre în polemică cu senatorul Emilian Frâncu, aspirant la fotoliul de edil.

Autor Nicoleta Chera - editor / Citeste articolul complet

Prundeni – o comună europeană

Primăria Prundeni înregistrează succese pe bandă rulantă. Proiectul „Drumul vinului vâlcean”, înfiinţarea unui Centru de Informare Turistică şi promovarea turismului monahal din zonă vor primi finanţare. Valoarea celor trei proiecte se ridicã la 40 miliarde de lei vechi. Încã şase proiecte depuse pe Programul Operaþional de Dezvoltare a Resurselor Umane ar putea fi declarate eligibile, reuşindu-se astfel înfiinţarea unor locuri de muncã pentru cetãţenii din localitate. Primarul din Prundeni a obţinut recent premiul de excelenţã în admnistraţie.

Autor Alina Parvu - editor / Citeste articolul complet

 

MISS Jurnal Valcean
Cine doriti sa fie Miss Jurnal Valcean?
MIRICA LUIZA


Vezi rezultate
Version 2.08