Comandă din Modrogan către democrat-liberalii vâlceni: „Schimbaţi agenda publică! Vorbiţi despre măriri…”

Şefii de la Centru au trimis către Partidul Democrat Liberal Vâlcea şi alte organizaţii din ţară o circulară prin care liderii sunt somaţi să facă conferinţe de presă în cadrul cărora să prezinte priorităţile Ministerul Muncii. Preşedinţii din teritoriu sunt avertizaţi în circulară să trimită apoi la Bucureşti o sinteză a ceea ce au făcut şi mai ales cum au făcut pentru că aceste sinteze vor fi analizate în şedinţa Biroului Permanent Naţional al PDL. Dacă ar fi soldaţi credincioşi ai partidului şi ar respecta preţioasele indicaţii de la Centru - Dorel Jurcan, Samoil Vîlcu, Romulus Bulacu, Sorin Zamfirescu, dar şi alţi democrat-liberali vâlceni ar urma să iasă la rampă zilele următoare, într-o conferinţă de presă. Şefii de la Centru le-au impus şi temele pe care ar trebui să le abordeze. Astfel, dacă ar respecta linia partidului, democrat-liberalii vâlceni ar urma să vorbească în primul rând despre impactul real al reformelor promovate, axându-se pe reformele Ministerului Muncii şi priorităţi 2012.

Autor Nicoleta Chera - editor / Citeste articolul complet

Eforturile femeilor democrat-liberale, apreciate de deputatul Vîlcu

Deputatul democrat-liberal Samoil Vîlcu a participat la sfârşitul săptămânii la întâlnirea Organizaţiei de Femei a PDL Vâlcea în cadrul căreia a fost prezentat programul politic al Sulfinei Barbu, candidat la şefia OFPDL. Deputatul Doiniţa Chircu a detaliat obiectivele politice ale Sulfinei Barbu. Secretarul general al PDL Vâlcea, Samoil Vîlcu a subliniat eforturile femeilor democrat-liberale în politică.

Autor Alina Parvu - editor / Citeste articolul complet

Mai cu talent, domnule deputat!

Deputatul Samoil Vîlcu, uneori nu prea ştie de ce a plecat în Parlament. Altfel, nu înţelegem de ce nu are nicio reacţie când vine vorba de problemele societăţii Oltchim, zâmbind în acelaşi timp cu un subânţeles pe care noi nu îl înţelegem. Nu credem că domnul deputat şi-ar dori să angajeze toţi şomerii de la Oltchim, în cazul în care Doamne fereşte, Oltchim s-ar închide. N-ar avea atâtea locuri în farmaciile pe care le păstoreşte!

Autor Redactia - editor / Citeste articolul complet

Război la cuţite între Cîlea şi Vîlcu

Conflict la scenă deschisă între preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, social-democratul Ion Cîlea şi deputatul democrat-liberal Samoil Vîlcu. Cîlea susţine că Vîlcu „se bagă ca musca-n lapte în chestiuni care îi depăşesc puterea de înţelegere” şi-l sfătuieşte să se implice în rezolvarea problemelor grave din domeniul sănătăţii cu care deputatul este familiarizat. În replică, Vîlcu afirmă că social-democratul este „un comunist cu state vechi şi metehne din acea perioadă”, lipsit de viziune, judeţul nevând cum să dea înainte cu un astfel de om.

Autor Lavinia Stoian - editor / Citeste articolul complet

Tensiuni în PDL

Preşedintele PDL Vâlcea, unul dintre susţinătorii lui Vasile Blaga a declarat recent că Emil Boc ar trebui să demisioneze din funcţia de premier, în timp ce prim-vicepreşedintele Romulus Bulacu a sărit în apărarea acestuia. 25 de delegaţi vâlceni cu drept de vot vor participa la sfârşitul acestei săptămâni la alegerile pentru şefia PDL. Fotoliul de preşedinte este râvnit de Vasile Blaga, Emil Boc şi Theodor Paleologul, liderul democrat-liberalilor vâlceni susţinând că fiecare delegat este liber să voteze aşa cum îi dictează conştiinţa: „Într-o şedinţă de Birou Permanent Judeţean s-a decis că organizaţia vâlceană susţine toate cele trei moţiuni”, a declarat senatorul Dorel Jurcan.

Autor Gabi Tudor - editor / Citeste articolul complet

 

MISS Jurnal Valcean
Cine doriti sa fie Miss Jurnal Valcean?
MIRICA LUIZA


Vezi rezultate
Version 2.08