13 Iun, 2011 in Actualitate / Cuvinte cheie
Tags: aparatură, CEO ON Clinic România., clinică privată, Dan Ponoran, Daniela Kruppa, Director Executiv Florin Zlate ., internare, ON Clinic, ON Clinic Râmnicu Vâlcea, opreaţie, Petre Ungureanu., prefect de Vâlcea, Proctoline, Profesorul doctor Silviu Constantinoiu, Pseuromiss, Rachmut Moshe, specialişti., tratamente, Varicoline
/ nici un comentariu

Tratamente fără operaţie şi fără internare. Aparatură la standarde internaţionale şi cei mai buni specialişti. Reţeaua de clinici private ON Clinic s-a extins şi la Râmnicu Vâlcea, unde la începutul săptămânii trecute a fost deschisă cea de-a 14-a filială din România, în care s-au investit 120.000 de euro. ON Clinic Râmnicu Vâlcea va reuni trei dintre specializările reţelei: Proctoline, Varicoline şi Pseuromiss.

Venituri colosale pentru medicii de familie vâlceni. În cursul acestei luni, CAS Vâlcea a decontat către aceştia suma de 19 milioane lei. Un medic din Slătioara conduce detaşat, în topul celor mai bine plătiţi medici, încasând în primele patru luni ale acestui an peste 70.000 lei. Salarii fabuloase la care specialiştii din spitale nici nu au curajul să viseze. Calitatea serviciilor medicale este, în unele cazuri, discutabilă. Medicii din Lungeşti, Prundeni, Livezi, Rm. Vâlcea, Băbeni, Păuşeşti-Măglaşi şi Laloşu, primesc lunar de la CAS Vâlcea peste 15.000 lei. Deşi veniturile cabinetelor medicilor de familie au crescut simţitor, dotarea acestora lasă mult de dorit.

De ani buni, locuitorii din Ocnele Mari trăiesc cu frica în sân, iar autorităţile nu pot face altceva decât să promită, că situaţia se va rezolva cumva. Deasupra discuţiilor planează ameninţarea din adâncuri. Câmpul I de sonde se va prăbuşi în curând. Pe tapet apare şi problema câmpurilor III şi IV, zone în care riscurile nu sunt imediate, însă, potenţialul de catastrofă este mult mai ridicat.