
Distribuirea ajutoarelor alimentare comunitare în Râmnic a fost finalizată. Potrivit viceprimarului Cosmin Constantinescu de acest sprijin au beneficiat 3751 de persoane cu handicap grav şi accentuat, 2982 de şomeri, 2612 pensionari cu venituri sub 400 de lei şi 475 beneficiari de ajutor social. 137.000 kg de făină, 67.000 kg de mălai, 34.000 kg de paste făinoase, 13.000 kg de biscuiţi, 12.500 kg de zahăr şi 11.000 kg de lapte praf au ajuns la nevoiaşii râmniceni.

Romeo Rădulescu susţine că există consilieri locali lipsiţi de viziune, în timp ce alţii se abţin sau votează împotriva unor proiecte propuse de Executivul Primăriei Râmnicului doar de dragul confruntării politice. Edilul Râmnicului pretinde că nu există disensiuni între aleşii democrat-liberali şi insistă pe ideea ca Eusebiu Veţeleanu să părăsească fotoliul de viceprimar. Decis să intre în cursa pentru Primăria Râmnicului şi în 2012, Rădulescu afirmă că potenţialii candidaţi ai USL nu fac decât circ, în timp ce râmnicenii vor fapte şi nu pot fi înşelaţi doar cu vorbe.

Viceprimarul democrat-liberal Cosmin Constantinescu se află într-o evidentă situaţie de incompatibilitate încă din perioada în care ocupa fotoliul de consilier local. Firma Romtotal la care tatăl său este acţionar a încheiat contracte cu Primăria Râmnicului deşi legea (nr.161 din 19 aprilie 2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei) prevede clar că un astfel de raport ar fi trebuit să ducă la încetarea de drept a mandatului de ales local chiar la data semnării contractelor. Primul contract semnat de tatăl lui Cosmin Constantinescu cu Primăria Râmnicului (Nr. Contract 40624 - Execuţie lucrări de amenajare zona blocurilor A 65-A 70 şi strada Eugen Ciorăscu – Tronsonul Aurelian Sacedoţeanu şi strada Ion Creangă - valoare - 435.188, 98 RON ) datează încă din 29.12.2009. Indulgenţa şi nepăsarea autorităţilor care ar fi trebuit să vegheze la respectarea legii (secretarul Primăriei, Toma Mihăescu şi ulterior, prefectul de Vâlcea, Petre Ungureanu) au făcut posibilă şi semnarea celui de-al doilea contract cu doar o lună înainte ca democrat-liberalul Cosmin Constantinescu să ajungă viceprimar al Râmnicului (Nr. contract 7045/04.03.2010 - Amenajare teren cartier strămutaţi din zona Copăcelu - proiectare şi execuţie - 148.526, 17 RON). Valoarea celor două contracte din bani publici se ridică la aproape 6 miliarde de lei vechi.

Contestat de unii colegi, dar apreciat de alţii, Cosmin Constantinescu pretinde că vrea să facă carieră în administraţie. Viceprimarul Râmnicului a fost asociat, de-a lungul timpului, în mai multe societăţi comerciale, care s-au ocupat de la comercializarea de biodiesel, repararea, întreţinerea şi instalarea maşinilor şi echipamentelor, până la dezinsecţii şi deratizare. Constantinescu evită întrebările incomode şi răspunsurile tranşante, când vine vorba de sfera afacerilor, lăsând impresia că are suficiente lucruri de ascuns. La sfârşitul lunii ianuarie 2010, viceprimarul Râmnicului a obţinut pentru societatea Quantum Invest atestat pentru executarea lucrărilor de ignifugare a materialelor combustibile, deşi pretinde că singura sa legătură de afaceri este la societatea Cometto Internaţional.